joi, 22 iulie 2010

Cum pot părinţii preveni greşelile pediatrului?

     În luna iunie, reputata revistă americană Pediatrics a publicat un studiu recent despre greşelile care apar în practica pediatrică şi despre cum poate fi diminuat numărul lor. Au fost incluşi în studiu peste o mie de pediatri americani. Aproximativ 54% au raportat că au facut una sau două greşeli minore în fiecare lună. Majoritatea greşelilor au constat în diagnosticarea unei boli virale ca fiind bacteriană şi implicit în faptul ca s-au prescris antibiotice inutil.
     Acestea nu sunt date îngrijoratoare dar articolul arată, din nou, că medicina e o ştiinţă mai puţin precisă decât ne-ar plăcea  să credem.
    Medicii chestionaţi au avut  mai multe soluţii pentru reducerea numărului erorilor: să petreacă mai mult timp cu pacienţii, să ţină toate datele în format electronic, să măreasca numărul de vizite de control şi să se concentreze mai mult pe munca în echipă. Echipă din care fac parte şi părinţii.
     De aceea voi scrie despre recomandările pe care autorii articolului le fac părinţilor în scopul diminuării numărului erorilor medicale:
  1. 1. În primul rând : acceptaţi că medicii pot greşi. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să aveţi încredere în medici sau în medicină. Înseamnă că trebuie să vă implicaţi activ şi vigilent în problemele de sănătate care apar în familia dumneavoastră. 
  2.  
  3. 2. Asiguraţi-vă că oferiţi medicului informaţii cât mai corecte şi complete despre boala copilului. E bine să ştiţi detaliile simptomelor, când a făcut febră, valoarea exactă a acesteia, când a aparut o erupţie pe piele, când a vomitat copilul, de câte ori, ce a mâncat, ce medicamente îi daţi (numele medicamentului şi doza). În cazul în care copilul suferă de o boală cronică e bine să aveţi un jurnal în care să notaţi ce îi face bine, ce îi agraveaza simptomele, la ce ore şi în ce situaţii se simte rău, etc. Nu oferiţi informaţii vagi.
  4.  
  5. 3. Dacă medicul nu vă intreabă despre ceva anume, un lucru pe care dumneavoastră îl consideraţi important, spuneţi despre ce e vorba. Nu presupuneţi că dacă nu aţi fost intrebaţi exact despre un anumit simptom acesta nu e important.
  6.  
  7. 4. Încercaţi să prelungiţi consultaţia pe cât posibil. Doctorii au tendinţa să se grăbească pentru a putea satisface toţi pacienţii care aşteaptă afară dar nu trebuie să vă lăsaţi antrenaţi în această grabă. Povestiţi cu calm tot ce vi se pare important pentru sănătatea copilului.
  8.  
  9. 5. Întrebaţi în cât timp trebuie să apară primele semne de îmbunătăţire ale bolii şi dacă acestea nu apar sau, din contră, apar simptome noi, reveniţi la medic cu promptitudine.
  10.  
  11. 6. Dacă instinctul vă spune că medicul nu a înţeles bine situaţia, spuneţi-i. S-ar putea să greşiţi. Dar s-ar putea şi să aveţi dreptate!
Ideea de bază e ca toţi putem greşi. Munca în echipă se pare, însă, că ajută la evitarea multor greşeli, atât în medicină dar şi în alte domenii. Aşadar implicaţi-vă activ în această echipă, pentru sănătatea familiei dumneavoastră.

3 comentarii:

  1. Am un baietel de aproape 11 luni si am fost la doctor a spus ca are viroza ,mi sa dat antibiotic zinnat care cand am ajuns acasa l am dar dar dupa la si vomitat ce e de facut in cazul acesta

    RăspundețiȘtergere
  2. Amândoi copii au baut laptic de vaca fiert si eu am baut mia fost ff rau ei au reactionat a doua zi cu febra 38 39 spuneau cai doare burtica si le vine sa vomite ieri am traso asa azi fata face temperatura 38 iam bagat supozitor cu paracetamol dar nu prea ii scade

    RăspundețiȘtergere
  3. Amândoi copii au baut laptic de vaca fiert si eu am baut mia fost ff rau ei au reactionat a doua zi cu febra 38 39 spuneau cai doare burtica si le vine sa vomite ieri am traso asa azi fata face temperatura 38 iam bagat supozitor cu paracetamol dar nu prea ii scade

    RăspundețiȘtergere