vineri, 26 noiembrie 2010

Scaunul cu sânge

Marea majoritate a copiilor, mai ales în perioada de sugar, vor prezenta cel puţin o dată un scaun mai negru sau cu firişoare de sânge în el. Există mai multe cauze posibile, pe care le voi descrie în continuare, dar e bine de ştiut că majoritatea se rezolvă de la sine şi nu reprezintă urgenţe medicale.

În multe cazuri nici nu este vorba despre sânge ci despre alimente sau substanţe care, odată ajunse în scaun, imită culoarea sau textura sângelui. Acestea pot fi: sfecla, pepenele roşu, pieliţele de la roşii, ardei roşii, ampicilina, fierul, ciocolata dar şi altele.

Nou-născut

1. Cel mai des sângele din scaunul nou-născutului provine de la mameloanele fisurate ale mamei şi este înghiţit în timpul suptului. În acest caz se vor trata mameloanele.
2. Fisurile anale sunt o altă cauză frecventă de sângerare la nou născut. Acestea sunt mici leziuni la nivelul rectului care sângerează atunci când copilul are scaun, mai ales dacă acesta este tare şi copilul este constipat. Ele se vor vindeca de la sine sau tratând constipaţia asociată, dacă acesta este cazul.
3. Cauzele grave de sângerare rectală ca enterita necrozantă, volvulusul sau boala Hirschprung sunt rare şi sunt acompaniate de simptome evidente şi  destul de severe ca voma, lipsa poftei de mâncare, distensia abdomenului, uneori febră, stare generală proastă. În acest caz este obligatoriu consultul medical de urgenţă.
4. Sângerarea abundentă poate fi şi indicatorul unei boli de sânge.
5. În cazul nou-născutului alimentat artificial, sângerarea poate fi şi primul semn al unei posibile intoleranţe sau alergii alimentare. Recomandările dietetice în acest caz se vor face doar de către pediatrul copilului.

Sugarul

1. Fisurile anale. Ca şi în cazul nou-născutului, ele sunt asociate frecvent cu constipaţia şi dispar o dată cu rezolvarea acesteia. Până la 1 an, fisurile anale reprezintă cea mai frecventă cauză de scaun cu firişoare de sânge.
2. Alergiile şi intoleranţele alimentare. La acest grup de vârstă se poate manifesta intoleranţa la proteinele laptelui de vacă sau la proteinele din soia, unul dintre simptome fiind sângele prezent în scaun. Acesta nu este niciodată singurul simptom al intoleranţelor alimentare. Aceşti copii vor prezenta şi stare generală mai proastă, stagnarea greutăţii, prosibil erupţie pe corp, vomă. Tratamentul este condus de medic.
3. Diareea infecţioasă. Dacă copilul are diaree în care observaţi sânge şi mucus este posibil ca acesta să aibe nevoie de antibiotice pentru tratament. Consultaţi medicul în acest caz.
4. Cauzele grave sunt rare şi sunt asociate cu simptome ca durerea abdominală, starea generală proastă, voma, paloarea sau febra. În acest caz consultaţi de urgenţă medicul.

Preşcolar şi şcolar

1. Cauza cea mai frecventă este diareea infecţioasă. Aceasta necesită tratament antibiotic (sau antiprazitar).

2. Constipaţia este o altă cauză frecventă, la fel ca în cazul copiilor mai mici. Tratamentul va viza rezolvarea constipaţiei.
3. Polipii rectali pot fi, mai rar, cauza sângerărilor în perioada 2-8 ani. Aceştia sunt excrescenţe la nivelul rectului care se por rupe la trecerea unui scaun mai solid şi pot sângera, uneori abundent.
4. Ca şi în cazul celorlalte categorii de vârstă, sângele în scaun asociat cu simptome ca: durerea abdominală intensă, voma, febra, letargia, paloarea, starea generală proastă pot sugera o boală gravă şi este bine să consultaţi medicul de urgenţă.

Vezi şi: Constipaţia copilului şi bebeluşului
           Ce înseamnă scaun normal la nou născutul alăptat la sân?

joi, 25 noiembrie 2010

Anemia feriprivă

Anemia feriprivă este cea mai frecventă boală hematologică a copilariei. Se caracterizează prin scăderea concentraţiei de hemoglobină din sânge, hematii puţine, de dimensiuni mici. La originea acestei afecţiuni este lipsa de fier.

Boala se întâlneşte cu precădere în perioada 6 luni-2 ani şi în adolescenţă datorită creşterii rapide şi aportului insuficient de alimente care conţin fier. În cazuri rare, anemia feriprivă poate fi întâlnită şi înainte de 6 luni, la copiii născuţi prematur, la cei care au sângerat la naştere sau a căror mame sufereau de anemie feriprivă în timpul sarcinii.

Cauze 

De departe cea mai frecventă cauză a anemiei feriprive o reprezintă alimentaţia necorespunzătoare, săracă în fier. La aceasta se poate adăuga şi aportul insuficient de vitamina C, necesară pentru absorbţia fierului la nivelul intestinului.
Cauze mai rare sunt: prematuritatea, gravida care suferă de anemie feriprivă, sângerări masive la naştere sau alte hemoragii, intoleranţe alimentare care determină sângerări în cantitate mică dar constante la nivelul tubului digestiv

Simptome

În cazul anemiilor uşoare copiii pot fi palizi şi lipsiţi de energie. De obicei aceste forme de anemie sunt depistate întâmplator, în urma analizelor efectuate în alte scopuri.

În cazul anemiilor mai pronunţate copilul va fi vizibil palid, obosit, irascibil, cu un apetit scăzut. Majoritatea acestor copii continuă să ia normal în greutate, de aceea faptul că un copil are o greutate bună nu exclude prezenţa unei anemii. Chiar şi copiii supraponderali pot fi anemici. În cazul anemiilor netratate copilul poate să aibă întârzieri semnificative în dezvoltarea întelectuală. Părinţii mai pot observa creşterea foarte lentă a unghiilor, pica (copilul vrea să mănânce pământ, zugrăveală, monede, etc) dar şi faptul că copilul are o rezistenţă foarte scăzută la infecţii.

Consultul medical poate să mai indice tahicardie (creşte frecvenţa bătăilor inimii), sufluri la inimă, respiraţie accelerată, tonus muscular diminuat, letargie.

Tratament

Terapia anemiei se face cu preparate de fier şi durează mai multe luni. Ea va fi începută doar după efectuarea analizelor de sânge care vor confirma deficienţa de fier precum şi gravitatea anemiei. Tot în funcţie de rezultatele acestor analize se va stabili tipul şi durata exactă a terapiei.

Doza de fier folosită în general este de 3-4 mg per kg pe zi, indiferent dacă e vorba de picături, siropuri sau tablete. Deoarece concentraţia de fier diferă de la un preparat la altul, asiguraţi-vă că aţi cumpărat exact ce v-a indicat medicul şi verificaţi prospectul înainte de administrare. La copiii care nu consumă fructe şi legume proaspete se va administra şi vitamina C în doza de 40mg per kg pe zi. Aceasta favorizează absorbţia fierului în tubul digestiv.

Cum administrăm fierul

1. Fierul se dă în două doze, între mese. Absorbţia lui în intestin este mult scăzută dacă îl administraţi împreună cu alimentele.
2. Puteţi administra fierul cu suc de fructe proaspete. NU ADMINISTRAŢI FIERUL CU LAPTE.
3. Fierul poate să păteze dinţii. Puneţi copilul să clătească gura cu apă după administrare.
4. Fierul poate cauza crampe abdominale, greaţă, diaree sau constipaţie. Dacă aceste simptome sunt deranjante, consultaţi medicul.
5. Fierul colorează adesea scaunul în negru sau verde.
6. Fierul este toxic în caz de supradozare. Nu lăsaţi niciodată medicamentul la îndemâna copilului.
7. Eşecul terapiei cu fier în anemia feriprivă este cauzat, cel mai des, de administrarea greşită a acestuia. Asiguraţi-vă că administraţi corect tratamentul şi nu săriţi peste administrări.

Alimentaţia în anemie

1. Lapte praf fortificat cu fier pentru copiii alimentaţi artificial.
2. Dacă consumul de lapte este excesiv, limitaţi-l la MAXIM 500 ml pe zi pentru copiii diversificaţi. Cu cât copilul va bea mai mult lapte cu atât va mânca mai puţine alimente solide, lucru care nu este de dorit.

3. Nu daţi lapte de vacă copiilor sub 1 an.
4. Oferiţi copilului fructe şi legume bogate în vitamina C (citrice, cartofi, varză, conopidă, spanac, roşii).
5. Oferiţi copilului alimente bogate în fier: ficat, fasole uscată, cereale cu fier. O cantitate bună de fier se mai găseşte şi în: carnea de vită, pui, curcan, peşte, prune uscate, caise uscate, stafide, legume de culoare verde, gălbenuş de ou, nuci.

Cum se monitorizează tratamentul

1. În cazul anemiei severe (valoarea hemoglobinei scade cu mai mult de 2 unităţi sub valoarea normală) se va face un set de analize la 10 zile după începerea tratamentului cu fier. Dacă rezultatele indică răspuns la tratament se va continua terapia prescrisă şi se vor repeta analizele dupa o lună. Dacă la o lună de tratament, rezultatele nu sunt satisfăcătoare atunci se va evalua terapia şi se poate opta pentru tratament injectabil cu fier.
2. În cazul anemiei uşoare (valoarea hemoglobinei a scăzut cu mai puţin de 2 unităţi sub valoarea normală) primele analize se vor face la o lună de la începerea tratamentului cu fier.
3. După normalizarea valorilor hemoglobinei, copilul nu este vindecat. El trebuie sa mai facă încă 2-3 luni de tratament cu fier pentru refacerea depozitelor din organism. Altfel, există riscul ca anemia să recidiveze în scurt timp.


Vezi şi: Cum prevenim instalarea anemiei feriprive la sugar?

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Cum prevenim instalarea anemiei feriprive la sugar?

Anemia feriprivă este definită ca scăderea concentraţiei de hemoglobină din sânge cauzată de un aport insuficient de fier. Sugarii reprezintă o populaţie des afectată de această boală care, netratată, poate să cauzeze întârzieri semnificative în dezvoltarea copilului, fizică şi intelectuală.

Iată câteva metode la îndemână prin care putem să prevenim instalarea anemiei feriprive la sugar.

1. Încercaţi să alăptaţi cel puţin 6 luni. Chiar dacă concentraţia de fier în laptele de mamă este mai mică decât cea din laptele praf, fierul din laptele de mamă se absoarbe, în intestinul sugarului, de 5 ori mai uşor.

2. Dacă după 6 luni menţineţi copilul DOAR pe lapte de mamă, fără să-l diversificaţi, este obligatorie suplimentarea cu fier în doză de 1mg per kg corp.

3. Alegeţi numai lapte praf fortificat cu fier pentru sugarii alimentaţi artificial.

4. În cazul prematurilor sau a copiilor cu greutate mică la naştere se va face obligatoriu suplimentare cu fier de la 2 luni. Dozele vor fi stabilite de medicul copilului.

5. Folosiţi cereale fortificate cu fier încă de la începutul diversificării şi administraţi-le zilnic.

6. NU hrăniţi sugarul cu lapte de vacă înainte de 1 an

7. Pentru toţi copiii este indicată măcar o dozare de hemoglobină în perioada de sugar, în SUA această dozare se face la 9 luni. În România, din păcate, această practică rămâne la latitudinea fiecăruia.

8. În anumite ţări se practică pe scară largă administrarea profilactică de fier de la vârsta de 4 luni pentru copiii alăptaţi exclusiv la sân. Aceasta se face cu doze foarte mici de fier, 1mg/kg corp/zi. Este mai degrabă o metodă de precauţie, neexistând date clare referitoare la necesitatea acestei profilaxii. Este bine să discutaţi despre această opţiune cu medicul copilului. În România această profilaxie nu este obligatorie.

joi, 18 noiembrie 2010

Hemangioamele şi semnele vasculare din naştere

Semnele vasculare sunt reprezentate de modificări de culoare şi textură a pielii normale a bebeluşului. Ele pot fi simple sau multiple, cu nuanţe variind de la roz pal până la roşu intens sau albastru. Dimensiunile acestor semne vasculare sunt foarte variate, de la 1-2 mm la câţiva centimetri. Ele pot să apară oriunde pe corp, deşi sunt mai frecvente la nivelul capului şi gâtului.
În jur de 70 la sută dintre bebeluşi au cel puţin un semn vascular.

1. Petele roz (somon) denumite ştiinţific Nevus simplex. Acestea sunt cele mai frecvente semne vasculare. Sunt prezente de la naştere şi apar pe faţă (mai frecvent frunte) şi pe ceafă. Sunt plate, de culoare roz, de formă neregulată. Sunt cauzate de dilatarea temporară a vaselor de sânge din piele, nu sunt malformaţii. Ele tind să dispară cu vârsta. Majoritatea copiilor nu mai au aceste semne în jur de doi ani, ele pot deveni uşor vizibile doar în cazul în care copilul plânge. Nu este necesar nici un tratament pentru acest tip de semne deoarece ele dispar cu vârsta. Imagini

2. Petele roşu închis (vin de Porto) denumite ştiinţific Nevus Flamaeus.  Acestea sunt mult mai rare, apar la 1 din 1000 de bebeluşi şi sunt prezente de la naştere. Sunt pete plate, cele mai multe de culoare roşu închis, cu forme variate şi care pot fi prezente oriunde pe corp. Sunt cauzate de malformaţii ale capilarelor şi NU dispar în timp. Pot să se asocieze cu anumite sindroame genetice. Deasemenea, în cazul în care sunt mai pale, pot fi confundate iniţial cu petele roz (somon) dar faptul că nu dispar cu vârsta stabileşte diagnosticul final. Ele se tratează prin terapii laser, cercetările actuale sugerând că ar fi utilă tratarea lor cât mai devreme. Imagini

3. Hemangioamele. Aceste semne apar, de regulă, la câteva săptămâni DUPĂ naştere şi sunt cauzate de o multiplicare anormală şi accelerată a vaselor de sânge de la nivelul pielii. Ştiinţific ele intră în categoria tumorilor benigne. Apar la 4-5 la sută dintre copii şi pot fi mici sau mari, simple sau multiple şi pot afecta şi organele interne. Şi hemangioamele se asociază, în cazuri rare, cu anumite sindroame genetice. În funcţie de dimensiune şi localizare, unele dintre ele pot pune probleme serioase de sănătate precum şi estetice.

      - Hemangioamele superficiale sunt mici (sau mari) pete roşii, de obicei rotunde, în relief, care apar oriunde pe corp, mai frecvent în zona feţei şi a gâtului. Ele ating dimensiunea maximă în jurul vârstei de 6-9 luni după care încep să involueze, putând să dispară complet în câţiva ani. De aceea medicul nu vă va recomanda nici un tratament, în perioada de sugar, pentru aceste semne, decât dacă sunt foarte mari, se află în regiuni delicate ca ochii, gura, organe genitale sau deranjează copilul de la activităţile zilnice. Este bine să fie protejate de traumatisme deoarece pot sângera abundent dacă sunt lezate, pot sa ulcereze sau să se infecteze. Imagini

     - Hemangioamele profunde. Aceste semne apar în profunzime, pielea apare denivelată si albăstruie, sub piele putându-se palpa o formaţiune care este reprezentată de vasele de sânge care au crescut excesiv.

În cazul în care copilul are un hemangiom care nu dă semne de involuţie, se va încerca tratarea lui. Tratamentele sunt variate, se pot folosi corticosteroizi pe gură sau injectaţi la baza hemangiomului, interferon, excizie chirurgicală, terapii laser sau alte terapii. Deasemenea, copilul va fi investigat suplimentar pentru depistarea posibilelor hemangioame care afectează organele interne (creier, ficat, aparat respirator, etc.)

Dacă copilul dumneavoastră are semne roşii, vasculare, pe corp, este bine ca acestea sa fie văzute de medic. Medicul este în măsură să facă diferenţa între semnele simple care nu pun probleme şi nu necesită tratament şi cele care prezintă anumite riscuri pentru sănătatea copilului.

Vezi şi: Negii copilului. Cum alegem tratamentul potrivit?

vineri, 12 noiembrie 2010

Răul de maşină

Răul de mişcare se poate manifesta când călătoriţi cu maşina, avionul, vaporul sau cu trenul. Cel mai frecvent sunt afectaţi copiii între 4 şi 12 ani iar simptomele par sa apară mai des în călătoriile cu maşina.

Copilul se va plânge de greaţă, dureri abdominale, dureri de cap, ameţeală, transpiraţie şi salivaţie excesivă şi poate să vomite. Un copil căruia i se face rău datorită mişcării maşinii poate să devină foarte palid. De cele mai multe ori aceste simptome încetează la scurt timp după oprirea maşinii.

Cauza răului de maşină este o neconcordanţă între informaţiile pe care urechea internă (responsabilă de controlul mişcării) şi ochii le trimit creierului atunci când corpul este în mişcare. Aceste impulsuri nervoase haotice creează confuzie la nivel cerebral, confuzie care va determina răul de mişcare. Pe măsură ce copilul creşte, coordonarea acestor impulsuri nervoase va fi tot mai bună şi răul de mişcare se poate ameliora.

Nu există, la ora actuală, un tratament care să vindece definitiv răul de mişcare. Avem la dispoziţie, însă, numeroase metode prin care putem preveni instalarea acestor simptome neplăcute, în special a vomei care îi sperie atât pe copii cât şi pe părinţi.

Ce putem face?

1. Controlul privirii:
    - copilul trebuie să privească în zare, cât mai departe
    - dacă copilul este mic, ridicaţi-i scaunul astfel încăt să poată să se uite pe geamul maşinii şi încurajaţi-l să privească în depărtare
    - interziceţi cititul şi jocurile electronice care ţin privirea fixată înăuntrul maşinii
    - pentru amuzament este preferabilă muzica în căşti, conversaţia, etc, timp în care copilul poate să se uite pe geam
    - adolescenţii pot sta pe locul din faţă
    - evitaţi să plasaţi copilul cu spatele înainte sau pe locurile din spate (dacă vă deplasaţi cu un microbuz, autocar, etc)
    - folosirea ochelarilor de soare poate fi de ajutor

2. Aer curat
    - folosiţi aerul condiţionat sau ţineţi un geam întredeschis pe timpul drumului. Aerul închis poate să producă simptome chiar şi celor care nu suferă de rău de maşină
    - nu fumaţi în maşină
   - evitaţi parfumurile, mâncarea, snacksurile sau băuturile cu mirosuri puternice, pe timpul călătoriei

3. Alimentaţia pentru drum
    - copilul nu trebuie să plece la drum cu stomacul gol. Senzaţia de foame va accentua răul de mişcare.
    - înainte cu o oră-două de plecare, copilul va mânca, evitând mâncărurile foarte grele sau grase.
    - pe timpul drumului copilul poate mânca biscuiţi sau alte alimente uşoare, fără mirosuri sau gusturi exagerate şi se va hidrata
    - mestecarea de gumă în timpul călătoriei are efecte foarte bune în cazul unor copii

4. Atenţie la stilul de condus
    - nu conduceţi agresiv, cu manevre bruşte, accelerări si frânari scurte sau curbe luate în viteză
    - dacă e posibil circulaţi noaptea
    - opriţi pentru o pauză cât mai des

5. Medicamente
    - pentru copii care au peste 12 ani puteţi administra o tabletă de Emetostop înainte de plecarea la drum. Acesta este un antihistaminic cu acţiune antivomitivă şi se găseşte în farmacii. Poate cauza agitaţie şi insomnie la unii copii.
    - pentru copiii mai mici puteţi administra Romergan sirop înainte de plecare. Doza de Romergan se va calcula în funcţie greutatea şi vârsta copilului. Medicul dumneavostră sau farmacistul vă pot ajuta în acest sens. Şi acesta este un antihistaminic iar ca efecte adverse mai frecvente se înregistrează sedare şi somnolenţă.
    - plasturi cu Scopolamină (nu se găsesc în România).
   - Metoclopramidul NU ajută în cazul răului de mişcare pentru că acţiunea lui este la nivelul tubului digestiv, în timp ce greaţa datorată mişcării îşi are originea în creier.

6. Alte metode
    - preparatele naturale pe bază de rădăcină de ghimbir sunt asociate cu efecte benefice în cazul răului de mişcare. Puteţi administra produsul Emetin, înainte de drum. Îl găsiţi în magazinele naturiste.
    - brăţări care acţionează prin presopunctură în scopul ameliorării senzaţiei de ameţeală şi greaţă. Se găsesc în unele farmacii sau aici.


miercuri, 3 noiembrie 2010

Constipaţia copilului şi a bebeluşului

Deşi în popor este larg răspândită ideea că un copil care are scaun mai rar decât o dată pe zi este constipat, trebuie să încep prin a combate această idee greşită.  

Constipaţia se defineşte, atât la copil cât şi la adult, prin calitatea scaunelor şi nu prin frecvenţa lor. Aşadar, constipat este un copil care are scaune tari, uscate, sfărmicioase, în cantitate mică şi care se elimină greu. Pe de altă parte, un copil care are un scaun normal, moale, legat, nu este constipat, chiar dacă nu are scaun zilnic. Scaunul zilnic nu este o normă pentru toate persoanele.

Atenţie la bebeluşii alăptaţi la sân,  aceştia, în general, metabolizează bine laptele de mamă şi pot să aibă scaun mai rar, chiar şi numai o dată pe săptămână. Dacă acest scaun este moale, legat, bebeluşul nu este constipat şi nu este necesar să-i administraţi substanţe laxative.
Bebeluşul hrănit artificial, cu lapte praf, este mai predispus la constipaţie.
Mulţi bebeluşi, atât cei alimentaţi natural, cât şi cei care primesc lapte praf, pot să plângă şi să fie mai agitaţi în momentul în care au scaun. Acest lucru îi îngrijorează pe părinţi şi îi poate face să creadă că copilul este constipat. Studiile arată ca într-adevăr bebeluşul simte discomfort atunci când are scaun, dar acest lucru se datorează. de regulă, imaturităţii de funţionare a rectului şi a sfincterului anal. Acestea se rezolvă pe măsură ce bebeluşul creşte şi nu necesită tratament medical.

Cauze
- Alimentare: prea puţine fibre, prea mult lapte
- Stil de viaţă: copil activ, veşnic ocupat care ignoră nevoia de a defeca şi se obişnuieşte să reţină scaunul, lipsa unei rutine a mersului la toaletă după masă, toalete murdare la şcoală
- Psihologice: antrenament la oliţă început prea devreme şi făcut agresiv, cu certuri şi pedepse, asocieri mentale negative cu toaleta şi defecarea
- Medicale: fisuri anale, megacolon, stricturi, obstrucţii anale. Acestea sunt rare.

Simptome
- scaune tari, uscate, mici. Uneori, însă, pot fi în cantitate extrem de mare
- scaderea vizibilă a frecvenţei cu care copilul obişnuia să aibă scaun în mod normal
- efort, posibil durere, în momentul defecării
- dureri abdominale recurente, pe timpul zilei sau al nopţii. Acestea sunt frecvente, fiind acuzate de aproape 60% dintre copiii constipaţi.
- pătarea lenjeriei intime cu materii fecale

Tratamentul constipaţiei e bine să fie condus de un medic. Acesta va evalua gravitatea constipaţiei şi este singurul în măsură să excludă existenţa unor probleme medicale care cauzează constipaţie ca fisurile, obstrucţiile anale sau megacolonul congenital. Acestea necesită tratament spitalicesc. Tot medicul va decide dacă este nevoie să utilizaţi laxative şi vă va indica doza de administrare a acestora. Chiar dacă se pot achiziţiona din farmacii fără reţetă, unele laxative sunt extrem de puternice şi nu trebuie administrate copiilor decât la recomandarea medicului care îl tratează.
Atenţie la laxativele pe bază de plante: multe au efecte identice şi dau dependenţă exact ca cele de sinteză (ex. Senna)

Ce putem încerca la domiciliu?

1.  Modificarea alimentaţiei: mai multe lichide, fructe sau legume de minim 5 ori pe zi, pâine integrală, fulgi, batoane cu cereale integrale. Reduceţi cantitatea de lapte consumată la maxim 250-500 ml pe zi, laptele constipă.

2. Duceţi copilul la toaletă la 10-20 de minute după fiecare masă. Reflexul gastro-colic se produce datorită alimentaţiei si are ca efect creşterea activităţii colonului imediat după mese făcând defecaţia mult mai uşoară.

3. Asiguraţi-vă ca toaleta este un mediu plăcut pentru copil.
        - dacă copilul este mic, s-ar putea să se teamă de toaleta normală care i se pare prea mare. În acest caz e mai bine să facă la oliţă până depăşeşte aceste temeri. Dacă încă sunteţi în perioada în care îl învăţaţi la toaletă şi copilul dezvoltă constipaţie e bine să vă analizaţi metoda. Metodele trebuie să fie blânde, răbdătoare şi corelate cu temperamentul copilului. Certurile, stresul sau pedepsele pot să-l facă pe cel mic să reţină scaunul de frică sau în semn de protest.
       - dacă copilul este mai mare acesta este foarte sensibil la ambianţa de la toaletă. O toaletă murdară, rece, lipsită de intimitate pot fi, fiecare în parte, cauzele unei constipaţii. Puneţi-i cărţi sau reviste la toaletă şi asiguraţi-vă că nu-l grăbeşte sau deranjează nimeni cât stă acolo.

4. Dacă sunteţi în călătorii, vizite sau excursii, copilul s-ar putea să se abţină pentru ca nu doreşte să meargă la o toaletă străină. Anticipaţi acest lucru şi căutaţi o toaletă acceptabilă pentru el. Nu uitaţi că pentru majoritatea copiilor, toaleta este un lucru extrem de delicat iar spaima lor de toalete străine e frecventă.

5. Dacă aceste metode nu ajută, puteţi încerca substanţe care înmoaie scaunul, fie supozitoarele cu glicerină fie lactuloza. Acestea nu sunt nocive şi nu dau dependenţă. Lactuloza trebuie administrată în doza calculată în funcţie de greutatea copilului. Ea se poate administra şi la sugar. Când scaunele devin moi, doza de lactuloză se reduce. Lactuloza nu ajută dacă copilul mai mare se abţine intenţionat, pentru că îi e teamă de toaletă sau din alte motive. În locul supozitoarelor cu glicerină se pot folosi şi microclismele pentru copii. Acestea sunt nişte mici flacoane încărcate cu glicerină lichidă care se administrează rectal, foarte uşor.


6 La bebeluşi se poate administra suc de prune sau de pere, diluat cu apă, maxim 250 de ml pe zi. Deasemenea puteţi încerca Milchzucker de la Humana. La cei diversificaţi atenţie la alimentaţie, sunt valabile indicaţiile de la punctul 1. Nu folosiţi laxative la bebeluşi fără recomandarea medicului.

7. Promovaţi un stil de viaţă activ, dinamic, care să includă exerciţiu fizic zilnic. Sedentarismul poate cauza constipaţie.

Ce vă poate recomada medicul?

În cazul unei constipaţii care nu răspunde la schimbările stilului de viaţă menţionate mai sus va fi nevoie de tratament medicamentos. Acesta va fi administrat în funcţie de gravitatea constipaţiei. Copilul va primi laxative pentru câteva zile, până la apariţia scaunelor moi apoi doza lor de va diminua treptat. Unii copii necesită clisme repetate pentru curăţarea colonului şi refacerea motilităţii acestuia. Tratamentul poate dura mai multe luni.

Vezi şi: Cum şi când învăţăm copilul să facă la oliţă?
           Ce înseamnă scaun normal la nou-născutul alăptat la sân?