miercuri, 27 aprilie 2011

Diversificarea alimentaţiei sugarului - reguli generale de început

Diversificarea alimentaţiei este un pas important în viaţa sugarului. Înainte de a începe diversificarea, e bine ca sugarul să fie văzut de medicul pediatru cu care veţi stabili dacă este momentul potrivit pentru introducerea alimentelor solide.

În general, ne interesează câteva aspecte legate de dezvoltarea psiho-motorie a sugarului: dacă are o bună coordonare a capului, dacă stă în şezut într-un scăunel şi, mai ales, dacă este interesat de alimente. Deasemenea, este foarte important ca sugarul să fie sănătos în momentul începerii diversificării.
Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi sugarul este la vârsta potrivită diversificării, se poate începe.

La câte luni începem diversificarea?

Sugarii alimentaţi exclusiv la sân vor începe diversificarea, în general, la 6 luni. Până la 6 luni, laptele de mamă este alimentul ideal şi suficient pentru a asigura nevoile de creştere ale copilului. Nu mai este recomandat ca sugarul alăptat să bea ceai sau sucuri de fructe!! Acestea nu sunt necesare în primele luni de viaţă şi nu au valoarea nutritivă a laptelui de mamă. Ele doar ocupă stomacul mic al sugarului care, prin urmare, va suge mai puţin lapte.
În cazul sugarilor alăptaţi la sân care se dezvoltă foarte bine în primele luni de viaţă, dobândesc rapid abilitaţile motorii menţionate mai sus şi sunt interesaţi de alimente, se poate începe diversificarea şi mai repede dar doar la recomandarea unui pediatru.

Dacă până recent, sugarii alimentaţi artificial erau diversificaţi de la 4 luni, noile recomandări ale Academiei americane de pediatrie sunt pentru a aştepta până la 6 luni şi în cazul lor.

Aşadar, ca regulă generala, toţi copiii vor fi diversificaţi în jur de 6 luni.

Reguli generale în diversificare

1. Se va da un singur aliment nou o dată şi se va urmări copilul  2-3 zile după introducerea acestuia pentru a depista eventuale alergii sau intoleranţe. Dacă totul este ok, după 3 zile puteţi introduce un nou aliment. Această regulă este valabilă pentru toate alimentele noi, în primul an de viaţă al copilului. Dacă suspectaţi o reacţie a copilului la un aliment, discutaţi cu pediatrul pentru a stabili dacă a fost o alergie sau doar o indigestie. Tot medicul vă va spune cum veţi proceda în viitor cu alimentul respectiv.

Semne de alergie sau intoleranţă: erupţie roşie pe faţă, în jurul gurii, balonare, diaree, înroşirea pielii din jurul anusului, secreţii nazale sau oculare apoase, agitaţie fără alt motiv, vomă sau regurgitare accentuată.

2. Alimentele noi se vor da cu linguriţa pentru că sugarul trebuie să înveţe tehnica alimentaţiei de tip adult, să ia înghiţituri mici, eventual să le mestece şi apoi să le înghită. Este o deprindere importantă, o provocare pentru bebeluşul obişnuit doar să sugă. 
Este contraindicat să puneţi alimentele noi în biberon chiar dacă acestea sunt semi-lichide pentru că copilul va asocia orice tip de aliment cu suptul din biberon şi va accepta foarte greu, mai târziu, să mănânce cu linguriţa. Va fi nevoie de timp şi răbdare pentru ca copilul să se obişnuiască să mănânce din linguriţă. La început sugarul poate să împingă afară mâncarea din guriţă, să o ţină în gură fără să o înghită, să închidă gura hotărât sau să întoarcă capul pentru a evita linguriţa. Insistaţi cu bândeţe, dar nu forţaţi copilul dacă nu vrea. Pur şi simplu încercaţi din nou în zilele următoare.
Sunt preferate linguriţele de plastic speciale pentru copii. Cele de metal sunt mai greu acceptate de unii sugari la începutul diversificării.

3. Se va începe cu cantităţi mici de aliment nou (câteva linguriţe) şi se va creşte treptat cantitatea în zilele care urmează, în funcţie de pofta copilului. E posibil să treacă câteva săptămâni până când copilul va mânca o cană sau un borcănel întreg de diversificare. Până în momentul când copilul ajunge să mănânce suficient aliment solid la o masă cât să-l sature, veţi completa cu lapte aceste mese. Laptele, într-o cantitate moderată, se poate da şi înainte de alimentul nou dacă copilul este foarte înfometat, astfel încat sugarul să se liniştească şi să fie calm în momentul în care îi oferiţi alimentul nou.

4. Nu are importanţă la ce masă începeţi diversificarea. Puteţi începe la masa de dimineaţă, la prânz sau seara în funcţie de confortul dumneavoastră şi se starea copilului. Unii specialişti recomandă introducerea alimentelor noi dimineaţa pentru a putea urmări reacţia copilului pe parcursul zilei. Cel mai important este, însă, ca sugarului să-i fie foame şi ca părinţii să nu fie grăbiţi atunci când introduc un aliment nou.

5. Puteţi începe diversificarea cu alimente preparate în casă sau să folosiţi mâncarea la borcănel pentru sugari din comerţ. Aceasta este sigură, testată, adaptată vârstei, singurul inconvenient fiind preţul ridicat.
Atunci când hrăniţi copilul cu mâncare gata preparată, la borcănel, scoateţi într-un castron o cantitate mică cu care veţi hrăni copilului, restul puteţi să-l puneţi la frigider şi să-l oferiţi mai târziu. Dacă îl veţi hrăni pe sugar direct din borcan saliva acestuia va contamina tot conţinutul şi nu este recomandat să mai pastraţi ce rămâne pentru mai târziu, rămăşiţele vor trebui aruncate.

6. Diversificarea se va face cu copilul aşezat în şezut, eventual într-un scăunel, nu pe spate şi nu cu biberonul.

Care trebuie să fie primul aliment al sugarului?

Puteţi începe diversificarea cu oricare dintre următoarele: cereale (fără gluten până la 6 luni), banane pasate, mere pasate, pere pasate, morcovi fierţi şi pasaţi, dovlecel (fără sâmburi) fiert şi pasat, avocado, piersici (fără coajă) pasate. 
Bebeluşul sub 6 luni va primi fructele pasate doar după ce au fost coapte în cuptor în prealabil. Excepţie fac bananele care daca sunt foarte coapte (coaja se înegreşte) nu mai trebuie preparate termic.

Atentie! O masa de lapte va fi inlocuita cu un aliment nou solid, NU cu suc. Sucul nu reprezintă o masă în sine, el fiind sărac în calorii. El se poate da după masă sau între mese, ca hidratare, pentru aportul de vitamine şi pentru o obişnui bebeluşul cu gusturi noi, dar NU va înlocui o masă.


Vezi şi: Diversificarea alimentaţiei sugarului - partea a doua
            Tabel diversificare sugar

miercuri, 13 aprilie 2011

Fimoza şi parafimoza

Fimoza reprezintă inabilitatea prepuţului de a fi retractat (decalotat) complet de pe gland. În cazul copiilor, de cele mai multe ori, această condiţie este fiziologică, normală, nu necesită tratament şi se corectează în timp.

Fimoza fiziologică

Marea majoritate a nou-născuţilor de sex masculin se nasc cu un anumit grad de fimoză. Prepuţul este aderent de glandul penisului prin adeziuni congenitale (din naştere- imagine), lucru absolut normal. El se va desprinde treptat, pe măsură ce copilul creşte. În jurul vârstei de 1 an, jumătate dintre băieţei vor avea prepuţul complet retractabil. Spre 4-5 ani, la peste 90 la sută dintre băieţi  fimoza fiziologică va fi rezolvată de la sine. Există şi situaţii rare în care prepuţul devine complet retractil doar spre pubertate.

Fimoza fiziologică nu necesită nici un tratament în primii ani de viaţă,  decât dacă copilul acuză durere locală, prepuţul este inflamat, apar infecţii urinare sau durere în cazul erecţiilor spontane (semnale de alarmă). După vârsta de 4-5 ani, în cazul în care prepuţul nu dă nici un semn de retractibilitate, este recomandabil un control medical.

La unii copii mici poate apare balonarea prepuţului la urinare, mai ales dacă jetul de urină este foarte puternic. Acest lucru este normal, atât timp cât copilul nu are nici un semn de alarmă dintre cele menţionate mai sus.

Deasemenea, este posibilă apariţia sub prepuţul aderent al copiilor mici a unor depozite de smegmă care pot fi palpate. Nu decalotaţi forţat penisul copilului pentru a le curăţa! Medicul copilului vă va prescrie o cremă care va ajuta la eliminarea acestora.

În nici un caz nu decalotaţi forţat penisul sugarului sau al copilului mic, nici în scop igienic şi nici estetic! Spălarea penisului se va face zilnic, cu apă şi săpun, pe exterior, acest lucru fiind suficient pentru igiena locală. Spălarea sub prepuţ se va face doar atunci când decalotarea se face fără nici un efort.


Fimoza patologică

Aceasta reprezintă o boală şi necesită tratament.
Diferenţa faţă de fimoza fiziologică este că prepuţul prezintă o îngroşare exagerată, ca o bandă fibroasă, mai albicioasă, vizibilă, care împiedică alunecarea lui pe gland. Copilul va acuza durere locală la manipularea penisului, prepuţul poate fi inflamat, jetul urinar foarte slab sau pot apărea infecţii urinare.
Cauza acestei afecţiuni sunt fisurile de la nivelul prepuţului, produse cel mai adesea prin decalotare forţată în perioada de sugar sau infecţii repetate ale penisului cauzate de dermatita de scutec. Aceste fisuri, în procesul de vindecare, vor forma acel ţesul fibros care opreşte mişcarea prepuţului.
Medicul este singurul în măsură să stabilească dacă este vorba de o fimoză patologică.

Cum se tratează fimoza patologică

De cele mai multe ori, fimoza patologică nu necesită tratament chirurgical. Medicul copilului vă va prescrie o cremă care conţine corticoizi (betamezonă) care va fi aplicată pe nivelul prepuţului pentru 4-6 săptămâni. Marea majoritate a copiilor vor răspunde la acest tratament si prepuţul va deveni mobil.
În cazul în care fimoza nu se rezolvă prin tratament local cu corticoid, se va face o mică intervenţie chirurgucală, sub anestezie, prin care se va îndepărta acea bandă fibroasă care împidică mişcarea normală a prepuţului.

Parafimoza

Parafimoza reprezintă blocarea prepuţului în spatele glandului şi imposibilitatea de a-l readuce în poziţie normală. Aceasta poate să apară în cazul decalotării forţate la copilul mic, prin masturbare sau activitate sexuală la adolescent. Se recomandă aplicarea de comprese reci sau gheaţă la nivelul glandului, pentru câteva minute şi încercarea de a readuce prepuţul, cu blândeţe şi cu ajutorul unei substanţe lubrifiante, în pozitie normală.
Dacă nu reuşiţi, duceţi de urgenţă copilul la spital! Prepuţul blocat opreşte circulaţia normală a sângelui la nivelul glandului, lucru care poate avea consecinţe foarte serioase dacă nu se iau măsuri prompte.

Nu uitaţi:
1. Penisul sugarului sau al copilului mic nu va fi NICIODATĂ decalotat forţat în scopuri igienice sau estetice. În afară de durere intensă, acest gest poate cauza fisuri locale care se pot solda cu cicatrici, fimoză patologică şi probleme medicale mai târziu.
2. Oricând aveţi suspiciuni sau nedumeriri legate de aspectul penisului copilului, solicitaţi un consult medical, nu interveniţi singuri.

Vezi şi: Decalotarea la băieţei

vineri, 8 aprilie 2011

Giardioza la copil

Giardioza este o infecţie produsă de parazitul Giardia lamblia (cunoscut şi ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis). Acesta este un organism microscopic care se ataşează de mucoasa intestinală, se multiplică şi împiedică absorbţia substanţelor nutritive din alimentaţie. Parazitul este prezent în principal în apa contaminată, toalete, excremente umane sau animale, murdăria de pe legume sau fructe, gradiniţe, creşe, etc.

Este cel mai răspândi parazit în întreaga lume, o cauză majoră de diaree şi malabsobţie şi afectează cel mai frecvent copiii şi mai rar adulţii. Se estimează că peste 20 la sută din populaţie este infestată cu Giardia. Unele studii au arătat că este posibil ca, în timp, să se dezvolte imunitate la Giardia, motiv pentru care adulţii sunt mult mai rar afectaţi.

Există câteva controverse legate de diagnosticul şi tratamentul Giardiozei la copil pe care voi încerca să le lămuresc. 

 Cum se manifestă giardioza?

În multe cazuri, infecţia cu Giardia nu are simptome acute, evidente, ea trecând astfel neobservată în prima fază.

Dacă, în schimb, copilul dumneavoastră are unul sau mai multe din următoarele simptome, e bine să luaţi în calcul posibilitatea infecţiei recente cu Giardia:
- diaree apoasă, foarte urât mirositoare. Materiile fecale pot fi grase, lucioase, să plutească datorită conţinutului mare de lipide (Giardia împiedică absorbţia grăsimilor care, astfel, se vor elimina excesiv în scaun)
- crampe abdominale, multe gaze
- greaţă, vomă, pierderea apetitului
- ocazional febră moderată

Pe de altă parte, infecţia veche cu Giardia este mai greu de suspectat, ea având simptome mai vagi ca: dureri abdominale ocazionale, exces de gaze, scaune mai moi, miros urât al respiraţiei, zgomote digestive frecvente.

Este important de ştiut, însă, că infecţia cronică cu Giardia poate fi motivul pentru care un copil este anemic, nu are poftă de mâncare, este iritabil, are alergii, este lipsit de energie, are tulburări de somn, nu creşte în greutate, etc. Aceste modificari pot pune probleme reale dezvoltării armonioase a copilului.

Cum se pune diagnosticul?

Nu există la ora actuală nici un test definitiv pentru diagnosticul giardiozei.
Giardia se diagnostichează tradiţional prin examinarea microscopică a scaunului copilului. Din păcate, această examinare poate să fie negativă la aproape jumătate dintre copiii care sunt de fapt bolnavi de Giardia.
Mai modernă şi mai sigură este determinarea antigenului Giardia din scaun, o examinare care costă în jur de 50 de roni dar creşte semnificativ şansele unui diagnostic corect.
Chiar dacă analizele sunt  negative, pediatrul poate să suspicioneze prezenţa Giardiei pe baza simptomelor şi istoricului copilului.

Cum şi când se tratează Giardia?

Giardia se va trata la toţi copiii care au simptome (diaree, scaune grăsoase, astenie, inapentenţă, balonare, greaţă, scădere în greutate) şi la care s-a depistat Giardia la analize.

Copiii care nu au nici un simptom dar care au analize pozitive se vor trata numai dacă frecventează comunităţile de copii sau dacă există în familie persoane care suferă de boli cronice sau femei gravide, persoane care, dacă se îmbolnăvesc, pot să aibă multe neplăceri.

Există mai multe medicamente folosite în tratamentul Giardiei la copil. Pediatrul copilului vă va recomanda tipul de medicament necesar şi mai ales vă va calcula doza potrivită cu greutatea şi vârsta copilului. În funcţie de medicamentul ales, tratamentul poate dura de la o zi până la 5-7 zile dar, în practică, se preferă tratamentul de o zi, cu o doză unică. Chiar dacă copilul a fost tratat cu succes, el se poate reinfecta ulterior cu Giardia, mai ales dacă nu au fost trataţi şi ceilalţi membrii ai familiei!

Există la multe persoane îngrijorarea legată de faptul că medicamentele folosite în tratarea acestei parazitoze sunt "periculoase". Ce trebuie ştiut este că ele sunt avizate pentru folosirea la copiii peste 2 ani dar sunt contraindicate celor cu boli hepatice sau renale. Dintre reacţiile adverse pot să apară, rar, tulburări digestive (greaţă, durere de burtă). Ele vor fi prescrise numai de medic. Dacă sunt administrate în doza corectă, adaptată fiecărui copil, ele sunt sigure. Este important, însă, să menţionaţi medicului orice alte medicamente îi mai daţi copilului (inclusiv vitamine sau suplimente alimentare) pentru a preveni încărcarea ficatului.

Cel puţin o lună după tratamentul unui episod acut de giardioză, se vor evita lactatele, Giardia distrugând temporar enzimele intestinale implicate în digestia laptelui. Copilul poate primi, o perioadă, preparate cu lapte praf delactozat pentru aportul de calciu.

În cazul copiilor la care se suspectează Giardia (anemie, lipsa poftei de mâncare, alergii, astenie, dureri abdominale dese, iritabilitate, stagnare în greutate fără explicaţie, etc.) dar care au analizele negative medicul va decide dacă este benefică tratarea copilului cu medicamente. Dupa cum spuneam, la aproape jumătate din copiii bolnavi, analizele vor fi negative. Asadar, în prezenţa unor semnale de alarmă, este mai prudent să se efectueze tratamentul.

Regim alimentar şi tratamente naturale

În giardioză se recomandă un regim alimentar sărac în lactate, fără dulciuri, sosuri şi grăsimi. Sunt permise legumele, fructele, fibrele, carnea slabă.

Unii specialişti susţin că regimul alimentar poate vindeca giardioza, fără a fi nevoie de tratament medical, dar, din păcate, acest lucru nu a fost demonstrat în practică.
La regimul alimentar menţionat se mai adaugă remedii populare contra paraziţilor ca usturoiul, în cantitaţi mari, seminţele de dovleac neprăjite, ulei din seminţe de dovleac sau oţetul de mere.
Din păcate, la mulţi copii acest regim alimentar este foarte greu de aplicat.

Se mai pot folosi preparate pe bază de plante contra paraziţilor. Acestea le găsiţi la farmacii sau la magazinele naturiste şi sunt, de obicei, soluţii care se administrează în mai multe cure de câte 10 zile. Rezultatele sunt variabile, ca în cazul tuturor tratamentelor naturiste, pe unii copii îi ajută dar la mulţi dintre ei nu au efect. Merită încercate dacă copilul are boli hepatice sau renale şi medicamentele convenţionale sunt contraindicate.

Cum puteţi preveni îmbolnăvirea cu Giardia?

Giardia se transmite atât direct de la persoana bolnavă la cea sănătoasă cât şi prin mâini murdare, obiecte contaminate, apă, etc. De aceea este bine să respectăm câteva reguli:
- spălarea pe mâini este esenţială şi trebuie să devină obligatorie ori de câte ori copilul mănâncă, când vine de afară, după ce se joacă cu animale, după ce foloseşte toaleta
- spălarea temeinică a tuturor fructelor si legumelor înainte de a fi mâncate
- evitaţi să daţi copiilor apă din fântani, la ţară. Dacă pe traseul pânzei de apă se află o toaletă, parazitul se va infiltra şi va contamina apa. Dacă nu aveţi altă alternativă decât apa din fântână, aceasta poate fi testată pentru Giardia la laboratoare si eventual tratată
- atenţie la animalele de casă (inclusiv câini, pisici, peşti) care pot fi purtători de Giardia şi astfel să o transmită copilului. Un veterinar vă poate da medicamentele potrivite pentru animale
- dacă adulţii din casă sunt purtători de Giardia ei trebuie trataţi, chiar dacă nu au simptome, pentru că excretă paraziţi care pot infecta copiii. Este o regulă generală ca să fie tratată toată familia împreună cu copilul, chiar dacă adulţii nu acuză simptome digestive.

Nu uitaţi: cereţi sfatul unui pediatru dacă aveţi suspiciuni legate de o posibilă infecţie cu Giardia înainte de a administra orice fel de tratament.