vineri, 20 ianuarie 2012

Când trebuie sa bea bebeluşul apă?

Apa este un element indispensabil vieţii iar necesităţile de hidratare ale bebeluşului (raportate la greutatea corpului) sunt chiar mai mari decât ale unui adult. În acelaşi timp, recomandările pediatrilor sunt unanim împotriva administrării de apă sugarului mic.

În cazul copiilor mai mari, diversificaţi, părinţii sunt adeseori îngrijoraţi de faptul că cel mic refuză apa. De aici rezultă o serie de confuzii în rândul părinţilor, confuzii pe care voi încerca să le lămuresc în acest articol.



Sugarul mic alăptat exclusiv la sân

În perioada alăptării exclusive, sugarul sănătos NU are nevoie de apă suplimentar. Laptele de mamă este compus din apă în proporţie de 87-88 la sută, astfel că toate necesităţile de hidratare ale copilului sunt acoperite prin supt.
Academia americană de pediatrie recomandă clar sa nu se administreze apă sau sucuri în perioada de alăptare exclusivă din două motive: apa lipsită de calorii umple stomacul copilului în defavoarea laptelui necesar creşterii şi apa (sucul) poate introduce în organism diverse substanţe nocive pentru sugarul mic (alergeni, minerale, bacterii, metale, etc).

În cazul temperaturilor ambiante ridicate, când pierderile prin transpiraţie sunt crescute, e mai bine ca bebeluşul să fie pus la sân pentru hidratare.

În cazul copiilor bolnavi, cu febre, enterocolite, vomă, la care există pierderi de lichide, pediatrul vă va indica, în funcţie de starea copilului, dacă e necesară hidratarea suplimentară.

Sugarul mic alimentat artificial

Ca şi în cazul sugarului alăptat la sân, şi cel alimentat cu lapte praf îşi obţine necesarul hidric din formula cu care este alimentat, formulă care este compusă majoritar din apă. Astfel, în condiţii normale, de sănătate şi de confort termic, bebeluşul nu are nevoie sa primească lichide suplimentar. Recomandările pediatrilor sunt aceleaşi ca şi în cazul sugarului alăptat la sân: lichidele suplimentare ocupa spaţiu în stomac şi pot introduce substanţe nedorite în organismul celui mic.

În realitate, mulţi bebeluşi sunt ţinuţi la temperaturi prea ridicate sau excesiv îmbracaţi, motiv pentru care transpiră, pierzând astfel lichide. În acest caz, se pot da lichide, sub forma de ceaiuri, fierte si racite. Ideal este, însă, ca bebeluşului să-i fie asigurat un confort termic astfel încât să nu transpire excesiv.

În cazul copiilor bolnavi, cu febre, enterocolite, vomă, la care există pierderi de lichide, pediatrul vă va indica, în funcţie de starea copilului, dacă e necesară hidratarea suplimentară.

Bebeluşul după diversificare

Necesităţile de apă ale unui sugar sănătos se calculează după formula 125-150ml apă  per kg pe zi. Astfel, un copil  sănătos de 8 kg, de exemplu, are nevoie de aproximativ 1000-1200ml de apă zilnic, un copil de 9 kg are nevoie de 1150-1350ml de apă zilnic. Există şi variaţii date de metabolismul copilului sau de temperatura mediului ambiant, astfel că aceste valori medii pot să difere de la copil la copil.

Este foarte important de ştiut ca majoritatea alimentelor pe care le consumă un bebeluş conţin deja apă, în cantităţi semnificative. Astfel, laptele conţine aproape 90 la sută apă, ceaiurile conţin 100 la sută apă, supele conţin şi ele 80-90 la sută apă, sucurile, iaurturile sau piureurile subţiri sunt şi ele alcătuite majoritar din apă.
Legumele şi fructele sunt compuse tot din apă într-o proporţie mare: pepenii 90 la sută apă, merele, perele, cireşele, piersicile 85-87 la sută apă, morcovii 90 la sută apă, spanacul 94 la sută apă.
Sunt doar câteva exemple menite să indice faptul ca bebeluşul se hidratează semnificativ la fiecare masă. Hidratarea nu înseamna neapărat consum de apă plată, ea se poate face si prin alimentaţie.

De aceea, mulţi sugari diversificaţi nu sunt interesaţi de apă, lucru care îî poate nelinişti pe părinţi. Adevărul este că majoritatea nu mai au nevoie de apă suplimentar, fiind deja bine hidrataţi de la masă. Desigur, îi vom oferi copilului diversificat apă zilnic, dar este bine să nu ne îngrijorăm dacă unii copii o refuză.

Puteţi calcula, folosind formula de mai sus, ce necesităţi de apă are copilul dumneavoastră, în funcţie de greutate. Apoi adunaţi, cu aproximaţie, apa şi toate alimentele care conţin peste 85 la suta apa pe care acesta le consuma într-o zi. Dacă cele doua valori sunt apropiate, înseamnă că cel mic este hidratat corespunzător.

Dacă vi se pare, totuşi, că cel mic nu consuma suficiente lichide dar copilul refuză apa (refuzul apei este destul de frecvent), puteţi să creşteţi cantitatea de ceaiuri sau supe.

Desigur, în cazul vremii foarte calde cand copilul transpira excesiv, necesităţile de apă cresc şi e bine să avem tot timpul la dispoziţie o sticluţă cu lichid pentru cel mic.

Nu uitaţi:
Dacă copilul este bolnav (febră, viroze, vomă, diaree, etc) nevoile de lichide pot creşte foarte mult. De aceea, este bine să mergeţi la un consult la pediatru în aceste cazuri.

125 de comentarii:

  1. Buna ziua,
    As vrea sa va intreb daca este vreo problema ca fetita mea in varsta de 1 an si 8 luni bea apa mai mult noaptea (uneori se trezeste si de 2 ori).
    Nu transpira foarte mult nici peste zi nici noaptea, insa mai ales pe timp de iarna bea mai multa apa nopatea decat ziua.
    Care ar putea fi cauza?

    RăspundeţiȘtergere
  2. E posibil ca aerul din camera sa fie foarte uscat, lucru care se intampla frecvent cu geamurile termopan combinate cu incalzirea daca nu folosim nici o metoda de a umidifica aerul peste noapte.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara am o intre are la dvs...baietelul meu are 6 luni i.am schimbat laptele treptat de la Nan1 la Nan 2 si mananca f putin...mentionez ca nici Nan 1 nu manca f mult maxim 120ml la o masa si manca cam la 4 ore dar acum de cateva zile de cand am schimbat are maxim 3 mese de biberon ziua si cam 150 ml noaptea ...papa si fructe sau legume dar la fel de cand am schimbat formula mananca mai putin ...este vioi rade tipa se joaca nu sunt semne ca l.ar deranja micsorarea meselor ...avem si 1 dintisor dar nu a facut febra sau sa fie f agitat doar ca roade tot ce prinde...va rog lamuriti.ma daca puteti si scuze daca nu am fost prea coerenta so v.am ametit.

      Ștergere
  3. Buna ziua,
    Multumim pentru acest subiect. Si eu sunt o mama care isi face griji pe aceeasi tema. Am o fetita de 9 luni, am inceput diversificarea de la 6 luni dupa ce a foat alaptata exclusiv. Intr-adevar, acum nu bea apa aproape deloc, nici nu mananca foarte mult insa suge in continuare foarte des si ziua si noaptea. As vrea sa incerc sa ii dau ceai insa nu stiu care e cel mai potrivit. Este bun cel de fenicul, chimen si anason? Multumesc mult, Anca D

    RăspundeţiȘtergere
  4. Sunt recomandate ceaiuri speciale pentru bebelusi. Majoritatea firmelor care produc lapte praf sau mancare pt copii au si game de ceaiuri din care puteti alege.

    Este bine sa-i oferiti ceai dupa mese, daca doreste, nu inainte, pentru a nu-i umple stomacul cu lichide in defavoarea mancarii.

    RăspundeţiȘtergere
  5. Buna ziua. Lamuriti-ma cu urmatorul lucru, va rog.Am o fetita de 1 an si 2 luni careia inca ii dau lapte de la san.Pana pe la 8-9 luni simteam ca sanii sunt plini , dar acum , lasandu-se nu mai am aceeasi senzatie si nu stiu cum sa -mi dau seama daca mai am suficient lapte sau nu.Am facut o data proba suptului si am vazut ca bause 100 ml dimineata, cam atat si seara si la pranz cam 50.Puteti sa-mi spuneti niste metode prin care sa vad daca mai am lapte si cand nu voi mai avea cum o conving sa bea lapte praf pt ca am incercat de vreo doua ori sa-i dau si l-a refuzat categoric?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul ca nu va simtiti sanii plini nu este neaparat un semn ca nu aveti lapte, poate sa fie din cauza ca sanul se adapateaza la nevoile de lapte ale copilului. Cu alte cuvinte, sanul nu mai produce decat atat cat suge fetita. Daca fetita este satula dupa un supt, inseamna ca este suficient lapte inca.

      Refuzul laptelui praf la copiii alaptati este des intalnit si adesea ei nu pot fi convinsi sa il bea, pentru ca are un gust neplacut cu care nu sunt obisnuiti. Daca refuzul persista, cel mai bine este sa incercati cu lapte de vaca, acesta este mult mai usor acceptat in timp, avand un gust mai bun.

      Ștergere
  6. Buna seara
    Nici copilul meu de 1 an si 2 luni nu bea suficiente lichide. Lapte maxim 200 ml pe zi si apa sau ceai 100-200 ml pe zi. In rest mananca legume carne , iaurt, fructe, biscuiti .
    Cum il pot invata sa bea mai multa apa? Am obs ca are pielea usor uscata pe picioare in partea de jos, este vreo prb?
    Nu il pot forta sa bea .
    Este normal ca stomacul sa scoata zgomote? am obs ca ii ''ghiortaie '' matele si noaptea dar si ziua.
    Multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  7. Ii puteti oferi diverse lichide: apa, sucuri proaspete, ceai, supe dar nu il puteti forta sa le bea daca el nu doreste. Copilul nu bea daca nu ii este sete, oricat am insista.
    Pentru pielea uscata puteti folosi o crema hidratanta pentru copii pe care sa o aplicati zilnic.
    Zgomotele din burta sunt normale, intr-o oarecare masura, mai ales la copil care consuma mai mult alimente moi si fluide. Daca, insa, are si scaune modificate,moi si urat mirositoare atunci e bine sa consultati un pediatru.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pt raspuns
      Ii ofer ceai , apa de sucuri ne.am ferit tocmai din cauza faptului ca a avut cv prb cu burtica ( colon iritabil) . Este adevarat ca bea atunci cand doreste , eu ma gandeam sa nu fie vreo prb , sa pateasca ceva atata timp cat nu consuma suficiente lichide ( cf articolului ).
      Intr.adevar consuma alimente moi .. inca mananca pasat deaorece scoate din gurita mancarea daca o simte nepasata si refuza sa manance . Gandindu.ma ca importamt este sa manance continui sa ii dau pasat . Ce as putea face ca sa manance si nepasat ? De multe ori isi face scarba si vomita ..sau arunca mancarea din gura , refuzand urmatoarea lingurita. I.am oferit lingurita sa manance singur dar toata mancarea o pune pe el , pe masa si pe jos, foarte putin sa duca in gura . Daca ii ofer paine, bisuite , piscot , covrig, banana, mar mananca fara sa arunce din gura sau sa se inece .
      Scaunele sunt ok , doar ca mai tot timpul ii bolboroseste burtica si m.am gandit sa nu fie ceva in neregula .

      Ștergere
    2. Dupa 1 an, alimentatia celui mic trebuie sa inceapa sa semene, cat de cat, cu a a adultului, deci se renunta treptat la piureuri (mancare pasata).

      Daca mananca bucatele de banana si mar atunci va manca si bucatele de carnita sau morcov fiert, cartof fiert, etc, la pranz. E bine sa-l lasati sa le apuce singur cu manuta, asta face masa mult mai atractiva pentru copil.

      Ștergere
    3. Multumesc
      Aveti dreptate doar ca el nu are pofta de mancare , ar tb sa il las cu orele nemancat ca sa ceara si el ceva , asa ca am incercat sa ii pastrez eu un program de masa . Cand servim masa ne uitam la desene , la videoclipuri altfel nici nu ar vrea sa vada acea mancare ..deci nu e tentat deloc sa ia singur si sa manance , nu are stare sa stea intr.un loc sa manance . Stiu ca atunci cand ii servesc masa ar tb sa nu fac lucrurile de mai sus dar altfel nu mananca. Sunt multe mamici care procedeaza ca mine . In scaunul de masa dc il pun si ii pun centura incepe sa planga , sa se ridice . Trebuie pacalit ca sa manance . De mult spun ca imi calc pe inima si il las nemancat pana imi cere , dar pt ca e slab pt varsta lui am considerat ca ar fi mai bine sa nu fac asta momentan . Are 8300 kg si 78 cm la 1 an si 3 luni , am fost peste tot cu el , este sanatos , iute , vioi , si nu are stare deloc.

      Ștergere
    4. Este normal ce descrieti. La aceasta varsta, copii care stau cuminti la masa sunt ceva exceptional. Majoritatea sunt distrasi de lucrurile din jur care sunt mult mai interesante.
      O atitudine pozitiva si relaxata fata de mancare, din partea parintilor, este foarte utila. Copilul mic este un excelent detector al emotiilor negative (stres, anxietate, nervi), de aceea poate refuza mancarea atunci cand momentul mesei este prea incarcat emotional.

      Ștergere
  8. Buna ziua.Spuneti-mi va rog, 500ml de lapte praf baut de un bebe de 3 luni si jumatate este prea putin?Ce ar trebui sa fac?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 500 de ml in 24 de ore este cam putin dar aici sunt mai multe lucruri de vazut, in principal greutatea actuala a copilului. Daca este un copil mai mic, eventual prematur, poate fi suficient.
      Este bine sa mergeti la un consult la un medic specialit pediatru care poate sa consulte copilul si sa stabileasca, in urma unei discutii cu dvs. daca sunt probleme si cum pot fi ele rezolvate.

      Ștergere
  9. Buna ziua.Am o fetita de an si luni, pe care inca o alaptez de la san.Are scaun de 3 ori pe zi.E normal sau e prea des.Fac precizarea ca alimentatia ei contine zilnic legume, fructe, lactate si supe/ciorbe, carne sau ou.

    RăspundeţiȘtergere
  10. Depinde de aspectul scaunului si de starea generala a copilului. Daca scaunul nu este diareic sau prea apos, nu e o problema.
    Pentru a evalua starea de sanatate a copilului, insa, va trebui sa mergeti la pediatru.

    Oricum, este bine ca fetita sa aiba un program de masa care sa fie respectat. Acest program presupune, pe langa niste ore fixe pentru mesele principale, si pauze intre mese, in care tubul digestiv sa se odihneasca. Cu alte cuvinte, nu este bine ca cel mic sa manance continuu, aceasta putand fi o cauza pentru scaune frecvente.

    RăspundeţiȘtergere
  11. Scaunele au mereu un aspect normal.Programul de masa ar fi urmatorul:ora 8.30 - lapte de la san,
    11.00-fructe cu branza sau iaurt/paine cu unt si miere sau dulceata,omleta la cuptor
    15.00-ciorba/supa + piure/diverse(cu carne,ficat, peste, ou)
    19.00- orez/gris/cereale/mamaliga cu branza/papanasi
    21.00 lapte de la san
    Toate mancarurile sunt fierte sau preparate la cuptor, fructele proaspete sau compot.
    La 1 an si 3 luni, fetita are 10.500 kg, neavand niciodata probleme de sanatate.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un program bun de masa. Daca scaunele au aspect normal si copilul este in stare buna nu aveti de ce sa va ingrijorati. Probabil metabolismul copilului este mai alert, motiv pentru care are scaun mai des.

      Ștergere
  12. buna ziua fetita mea de 10 luni bea f putin lapte praf cate 100ml sau cate 70 ce sa-i fac nu vreau sa renunt la lapte dar bea f putin si o tin cate 3 ore si tot cate putin bea .

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca este vorba despre lapre praf, puteti sa schimbati marca, un gust usor diferit poate sa fie mai placut. Daca laptele de care vorbiti este de la san, va trebui sa incepeti sa suplimentati si cu lapte praf. Ar trebui sa bea cam 500 de ml intr-o zi.
      Daca nici o metoda nu da roade, veti oferi alte tipuri de lactate, iaurt, branzeturi, lapte cu cereale, oricare fiind o sursa buna de calciu, la fel ca laptele simplu.

      Ștergere
  13. Buna ziua.Am si eu o neliniste.am o fetita de 3 luni jumate si are 5200 de grame.o alaptez exclusiv si dupa ce mananca nu plange cum ca i-ar fi foame(i-am dat si lapte praf dar nu-l vrea).uda scutecele are scaune normale(de mai multe ori pe zi 3-4)doarme noaptea de pe la 21-22 pana pe la 5-6 dimineata fara sa se trezeasca sa manance.la fel si peste zi are ture de somn zic eu normale(cam cate o ora,o ora jumate o data.e vesela,gangureste rade la noi...am cantarit-o inainte si dupa ce a mancat si uneori nu mananca mai mult de 70-80ml(de cele mai multe ori)alte ori mai mananca 100ml(mai rar).va rog sa imi spuneti daca ar trebui sa imi fac griji in privinta greutatii(inaltimea e de 61cm).a fost bolnava la 2 luni de pneumonie si a mai slabit putin.dar ea de la nastere nu a pus nimic pe ea decat dupa trei saptamani(atunci a inceput sa i-a in greutate.s-a nascut cu 3600gr si la 2 luni avea 4600 gr).pe deasupra mai si regurgiteaza de mai multe ori pe zi si in cantitate mai maricica(cat sa ude hainutele).uneori lapte branzit alte ori un lichid transparent ca si apa.dati-mi un sfat va rog.multumesc

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imediat dupa nastere copilul pierde din greutate (zeci-sute de grame), este ceva normal. in jur de o saptmana-10 zile revine la greutatea de la nastere si de abia apoi incepe sa puna grame in plus.
      Asadar nu aveti de ce sa va ingrijorati. Din ce descrieti, lucrurile se desfasoare normal.

      Ștergere
    2. va multumesc pentru raspuns.deci e in regula daca nu e mancacioasa si i-a mai putin in greutate decat normal?unii spun ca la varsta de 3-4 luni ar trebui sa aiba in jur de 7kg si ea are doar 5kg.stiu ca minimul pe care ar trebui sa il puna pe luna(alaptata fiind)e de 650 gr.deci ar trebui sa aiba ceva peste 6 kg.si in legatura cu lichidul transparent ce il regurgiteaza?ce este?e normal?

      Ștergere
    3. Starea de sanatate a copilului o poate stabili doar medicul care il vede efectiv pe copil.
      Eu va pot oferi informatii punctuale, dar la intrebarea "daca este in regula" va poate raspunde doar pediatrul copilului, normalitatea avand multe variante, de la slab la gras.
      Regurgitarea este normala, intr-o anumita masura, toti sugarii regurgiteaza. Nu este normal, insa, ca regurgitarea sa produca durere (plans) sau sa se regurgiteze cantitati foarte mari de lapte dupa fiecare masa.

      Ștergere
  14. Buna ziua,
    Fac vreo greseala ca imi las fetita in varsta de 2 ani ceva mai mult la baita sa se balaceasca? Ii place foarte mult si uneori sta si 15-20 min in cadita. Fac lucrul acesta de cateva luni bune. Mi s-a spus ca nu e bine.Care este parerea dumneavoastra?
    Multumesc frumos

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este nici o problema. Daca ii place apa e foarte bine, o puteti da si la inot in scurt timp.
      Recunosc ca, desi am auzit multe mituri si povesti despre sanatatea copiilor, e prima data cand aud ca nu e bine ca cel mic sa se balaceasca. :)

      Ștergere
  15. Buna seara
    Am tot cautat sa postez la locul potrivit dar nu am gasit un subiect gen : comportamentul copiilor , sau mai exact spus crizele copiilor caci asta este problema pe care doresc sa o expun.
    Am un baietel de 1 an si 4 luni si am inceput sa imi pun semne de intrebare daca este normal/anormal ce face . Are momente cand are crize de isterie fie ca doreste ceva ( sa merg cu el afara ) sau sa ii dau un obiect anume , daca nu fac ca el se aseaza in fund si incepe sa urle isteric aruncand lucrurile de langa el si uneori ( rar ) tavalindu.se. Numai stiu cum sa procedez, recunosc ca mi.am pierdut calmul si am tipat la el ba chiar i.am tras cate palme la fund ( nu tare bineinteles abia a simtit prin pampers ). Cum metoda nu functioneaza mi.am propus sa fiu calma ( nu prea reusesc ) si sa il ignor. Oricum as proceda nu se potoleste ...desi a avut si momente in care s.a potolit , difera nu seamana crizele intre ele ca sa zic asa.
    Sau se trezeste dimineata urland indiferent ca se trezeste la 7 sau la 9 se pune pe urlat si se freaca la ochi si se tavaleste in pat , mai nou ma ridic din pat si ma plimb prin camera facand diverse lucruri si se potoleste singur . Nu pot sa inteleg de ce face acest lucru . Faza se repeta si la somnul de peste zi . Aici alta problema de foarteee mult timp el doarme 30 min dupa care se tz , parca ar avea un ceas desteptator. Daca sunt langa el sau daca ajung imediat ce sa trezit se culca la loc , dar sunt zile cand il apuca urletele , crizele si nu mai ma inteleg deloc cu el nemaiputand uneori sa il adorm . daca reusesc sa il culc mai doarme fie 30 min si se trezeste , fie 1 h . Foarte rar sa doarma legat 1 ora sau mai mult . Asta se intampla fie ca e sau nu obosit. Ziua iesim afara in parc se joaca cu copiii , ne dam pe topogan , alearga .
    De ce face aceste crize de isterie fie sa obtina ceva fie atunci cand se trezeste ? Ce pot face ca sa evit aceste lucruri pe viitor? Nu mi.as dori sa imi faca o scena de genul in public .
    Precizez ca l.am pus in patut sa planga si am plecat din camera dar nici dupa 1 ora nu sa potolit.
    SI alta problema : este dependent de mine . Rar sa stea cu bunicii fara sa fiu eu . Singur nu vrea sa stea deloc , nu vrea in tarc sau in patut sa se joace plange si face crize de nervi . Nu pot face mai nimic din cauza lui pt ca tot mereu este dupa mine , nu il pot lasa nici 5 min singur fara sa urle.
    Va rog mult sa ma ajutati cu niste sfaturi . Imi cer scuze ca am scris asa de mult .
    O seara buna

    RăspundeţiȘtergere
  16. Va inteleg nemultumirea, intr-adevar este o varsta delicata la care pot sa apare probleme.
    Sfatul meu este sa mergeti sa discutati cu un psiholog de copii. Acesta va poate invata cum sa procedati in momentele grele, astfel incat sa nu se ajunga la nervi si agresivitate. Deasemenea, va poate da sfaturi legate de felul in care ii puteti stimula independenta si autonomia.
    Nu exista retete universale, de aceea nu va pot da un sfat clar. Depinde de la caz la caz, de tipul de personalitate al parintelui, de asteptarile fiecaruia, toate acestea versus temperamentul copilului.

    RăspundeţiȘtergere
  17. am inteles multumesc frumos
    dar dvs ati intalnit astfel de cazuri? e ceva neobisnuit? desi am cunostinte care imj spun acelasi lucruri de copiii lor am zis ca totusi sa intreb un medic.
    multumesc inca o data

    RăspundeţiȘtergere
  18. Astfel de dificultati nu sunt ceva exceptional, ele exista in multe familii. Este un lucru bun ca va precupa sa gasiti un mod bun si sanatos de a-l educa.

    RăspundeţiȘtergere
  19. multumesc
    ma preocupa pt ca imi place disciplina si doresc sa ii dau copilului o educatie buna care sa il ajute mai tarziu ,nu sa aud comentarii de genul esti prost crescut sau ai o educatie care lasa de dorit. Este foarte adevarat ca pt asta tb munca,rabdare,calm si timp dar in acelasi timp e f greu cu un.copil incapatanat,ambitios si rasfatat.Stam cu bunicii si deja cornitele au crescut si nu vreau sa ajunga ,stiti vb ,sa mi se urce in cap.Bineinteles ca duc munca de lamurire si cu bunicii care din dorinta de ai oferii de toate si al iubi fac greseli care in timp dc le treci cu vederea nu le mai poti corecta pt ca va fi prea tarziu.Nu mai departe am o cunostinta cu un baiat de 3 ani app care daca nu i se face pe plac incepe sa te bata,scuipe si sa dea din picioare . La fel reactioneaza la straini sau dc este certat .Iar mamasa il pupa si il ia in brate cand este certat de altii. Consider ca este gresit si educatia tb sa vina de mic cand va creste va fi tz sa corecteze lucrurile. Ea imi spune mereu ca nu intelege ca este mic.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua, va rog sa ma scuzati ca ma bag in discutie, eu sunt psihoterapeut de familie si am vrut doar sa va incurajez si sa va spun ca dvs ati descoperit care este problema (ati mentionat locuitul cu bunicii si rasfatul din partea lor) si veti descoperi si solutia. Aveti incredere in instinctul dvs de mamica incercati diverse metode si o veti descoperi pe cea care se potriveste copilului dvs. Aveti dreptate, disciplina e foarte importanta si trebuie sa inceapa de pe acum, nu va fie frica sa fiti ferma cu copilul dvs. E foarte important pentru copil sa aiba limite bine trasate de parinte si bunicii sa respecte aceleasi limite sa actioneze in unitate cu parintele altfel e distructiv pentru copil. Copiii au nevoie de limite la fel cum au nevoie de dragoste, daca este lasat sa faca ce vrea va fi foarte rau pentru el pe termen lung. Sunteti o mamica buna si o sa stiti ce aveti de facut, actionati in dragoste cu fermitate, si tineti-va tare pe pozitii, copilul dvs are nevoie de disciplina! :)

      Ștergere
    2. Eu zic ca e buna precizarea, ati exprimat foarte clar un concept important in educatie.

      Ștergere
  20. Buna ziua
    Revin si va intreb daca este normal ca dupa fiecare somn de pranz indiferent cat dureaza (30 min sau 2.5 ore ) sa nu deschida bine ochii si sa inceapa sa urle , sa tipe , sa faca crize . Nu functioneaza nici o metoda ba mai mult daca il bag in seama si ii vorbesc mai rau face , daca vreau sa il iau in brate ma impinge .
    Zi de zi se intampla acelasi lucru , este ceva normal sau ar trebui sa ma ingrijorez?
    Deja am ajuns la capatul rabdarii vis a vis de acest aspect.
    Multumesc mult

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum spuneam si anterior, cred ca ar fi benefic daca ati consulta un specialist in psihologia si comportamentul copilului, care sa va ajute cu aceste dificultati.

      Ștergere
  21. Pana acum 3 zile fetita mea de 1 an si 4 luni avea urmatprul program de masa:
    08.30 lapte san
    11.00 mic dejun
    15.00 pranz
    19.00 cina
    21.30 lapte san
    Am intarcat-o de 3 zile si dimineata vroiam sa-i dau lapte si inca ceva pe langa, urmand ca la ora 11 sa-i dau doar fructe.Se pare ca prefera dimineata doar o cana cu lapte(120-150 ml) si la ora 11 vechiul meniu.E prea putin o cana cu lapte dimineata?Va multumesc anticipat.

    RăspundeţiȘtergere
  22. Nu este putin daca mai mananca si alte tipuri de lactate peste zi (branzeturi, iaurt, etc).

    RăspundeţiȘtergere
  23. Buna seara!

    Am un bebelus de 7 luni alimentat natural pana la 6 luni. Am inceput diversificarea si in prezent am ajuns sa papam dimineata suc de fructe, la pranz supa si piure de legume iar seara branza lactica cu un fruct. De cand am incercat introducerea carnii(pasate cu blenderul) refuza sa mai manance la pranz, refuzand si piureul simplu, facut ca pana acum si trebuie sa-i dau san . Dar ma gandesc ca la varsta asta nu-i ajunge si ma cam ingrijorez. Mai ales ca refuza si orice alt fel de hidratare posibila cu biberonul sau canita(apa, ceai). Sa trec mai departe la ou si apoi sa revin la carne, sa vad daca accepta sau sa mai insist aici? Cum sa-l fac sa accepte si alta varianta de hidratare(macar pt momentele cand suntem in oras si nu am unde sa-l alaptez)? Va multumesc!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca refuza carnea, veti renunta la ea o perioada (cateva zile-saptamani). Puteti sa-i dati galbenus de ou.
      Sucul de fructe nu este o masa in sine, va trebui ca dimineata sa ii oferiti mancare solida (cereale, iaurt, fructe, etc).
      Nu aveti ce sa faceti pentru ca bebelusul sa accepte mai multe lichide decat doreste. I le puteti oferi dar, daca nu ii este sete, nu le va bea. Asta inseamna, de regula, ca este destul de hidratat deja si nu ii mai trebuie alte lichide.

      Ștergere
  24. buna ziua.ce ceaiuri ar fi bune pentru o fetita de 1 an si 8 luni?si e normal sa bea noaptea 500-600 ml ceai?ziua nu bea deloc,iar apa numai dupa masa.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca bea cantitati mari de ceai este bine sa ii cumparati ceaiuri speciale pentru bebelusi. Firmele care produc lapte praf au multe sortimente.

      Consumul de lichide pe parcursul noptii poate avea multe cauze. Cele mai frecvente sunt caldura excesiva, transpiratia, foamea. La unii copii acest lucru poate fi o simpla obisnuinta. Oricum, puteti incerca sa o hidratati mai bine inainte sa se culce.

      Ștergere
  25. multumesc pentru raspuns.baby alinan consuma.este bun?mananca bine sera si bea si 300 ml lapte,nu cred ca ii este foame iar de sete am incercat apica dar nu vrea.dar eu nu stiu daca este bine atata ceai.va multumesc.la revedere

    RăspundeţiȘtergere
  26. buna dimineata.este bun ceaiul "baby tea" pentu un copil de 1 an si 6 luni?sunt pliculete si l-am cumparat de la supermarchet.daca este bun...este bun si in cantitati de 400-500 ml pe zi?va multumesc fumos.la revedere.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intervalul de varsta caruia ii este destinat ar trebui sa fie specificat pe ambalajul ceaiului.
      Avand in vedere ca copilul este marisor, este bine sa se hidrateze mai variat, nu doar cu ceai. Se pot da sucuri de fructe/legume proaspat stoarse sau apa pe langa o portie de ceai (250ml) pe zi. In general este bine sa fim moderati si sa nu exageram cu un anumit aliment sau lichid, in alimentatia copilului.

      Ștergere
  27. buna ziua.ce as putea face sa ii scot ceaiul de peste noapte unui copil de un an si 8 luni?azinoapte pana la ora 1 a baut 600 ml de ceai si pe urma cerea intruna pana dimineata ceai.am incercat sa nu ii mai dau pur si simplu dar dupa 4 zile de nedormit am cedat.mi-e frica si sa-l las sa planga deoarece are uin plans tare urat se ineaca si parca nu mai poate respira.va multumesc.la revdere.am uitat sa specific ca nici nu mananca cum trebuie(mai nimic)si este si sub greutate.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu aceasta prb ma confrunt si eu ...doar ca al meu mananca lapte noaptea si se tz odata pe la 2 si odata pe la 6 si sunt de acceasi varsta , daca nu i.as da lapte imi cere apa .Cu mancarea nici noi nu ne omoram si tot sub greutate suntem.
      Din cate stiu ceaiul taie pofta de mancare asa mi s.a mai zis dar e cert ca in cazul nostru nu stiu ce ii taie pofta .
      Daca dna dr poate sa ma lamureasca si pe mine ar fi minunat.
      Multumesc

      Ștergere
    2. si baietelul meu a consumat lapte dar ne-a indicat mediculo sa ii dam mai bine ceai.l-am dezobisnuit de lapte noaptea dar de la 180-250 ml ceai pe noapte a ajuns la 500-600 ml si ar vrea si mai mult daca ar primii.eu sunt terorizata deja.nu mai stiu ce sa-i fac.500-600 ml ceai plus 300 ml lapte seara inainte de ceai si cam 200 ml lapte dimineata.deci el bea peste 1 litru de lichide de seara pana dimnineata,plus peste zi apica,suculet de fructe si lapte la amiaz ca fara laptic nu doarme.la noi e normal ca nu mananca bine.,ma gandesc eu ca consuma prea multe lichide si de aceea nu vrea mancare solida.dar nu potnicicum sa-i reduc cantitatea de lichide.la fel plange foarte tare si parca se sufoca.ce as putea face?al meu baietel are 1 anisor si 7 luni.

      Ștergere
    3. Daca copilul nu creste bine, mananca prost si nu reusiti sa impuneti un program normal de masa, este bine sa mergeti la pediatru. Poate fi benefic sa se faca niste analize pentru a verifica starea generala a copilului. Tot pediatrul va poate explica exact cum si ce ar trebui sa manance un copil de aceasta varsta.

      Legat de trezitul din somn noaptea: la aceasta varsta trezirile si suptul noaptea au doar rolul de a calma copilul. Probabil ca este momentul sa analizati rutina de somn si sa gasiti metode prin care sa-l invatati treptat sa doarma singur si sa re-adoarma cand se trezeste fara biberon. E normal sa planga daca nu-i faceti pe plac, toti copii fac asta daca ii scoatem din obisnuintele lor.
      Din pacate, unele obisnuinte nu sunt foarte bune.

      Ștergere
    4. buna ziua.multumesc pentru respuns.sunt mandra sa spun ca dupa o saptamana de chin am dezobisnuit baietelu de ceaiul de peste noapte si ca acuma a inceput si sa manance putin mai binisor.inca mai plange cateodata dar incetuc reusim.intr-o saptamana l-am obisnuit si fara ceai si fara suzeta si fara sa-l tin de mana cand adoarme sau peste noapte cand se trezeste.sper sa ne ajute D-zeu si so tina tot asa.va multumesc inca o data ca va faceti timp sa ne raspundeti si sa ne lamuriti si pe noi in anumite probleme.la revedere.

      Ștergere
    5. Ma bucur ca va merge mai bine. Succes in continuare.

      Ștergere
    6. Felicitari. Cum ati facut? Sau si mai bine nu veniti si la fetita noastra vreo saptamana? :)

      Ștergere
  28. Tanasa Stefanica24 august 2012, 12:21

    fetita mea are aproape 5 luni(fara 4 zile)are 8,950kg,68,3 cm;este hranita cu cu lapte praf.doctorita mi-a sp ca e prea grasa.fetita de obicei mananca putin si des,cam la 2 ore jumatate. doctorita mi-a sp sa ii dau 180 ml de 5 ori la 24 de ore pana se invata sa manance asa apoi sa incep sa ii dau fructe si legume.am procedat dupa cum a spus dar fetita nu mananca tot cand ii dau si la 2-3 ore incepe sa planga f tare,i-am dat sa bea apa dar nu vrea,apoi am inceput sa ii dau suc de mere sau pere,pe acesta il bea dar f putin si peste putin timp plange iar,linistindu-se doar cand ii dau lapte. cum sa procedez sa o fac sa manance la program?am uitat sa mentionez ca are 1 scaun pe zi sau chiar la 2 zile care nu e nici tare nici moale dar culoarea e putin verzuie,motivul care l-a spus medicul e faptul ca nu are pauza 4-5 ore intre mese.in astea 4-5 ore ce as putea sa ii dau?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, greutatea e mare iar alimentarea unui copil de aceasta varsta la fiecare 2 ore nu este sanatoasa.
      Este bine sa stiti ca plansul bebelusului poate fi linistit si prin alte metode, nu numai prin alimentatie. Ne putem juca cu el,il putem plimba, lua in brate, ii putem canta sau face multe lucruri care sa-l distreze. Se poate folosi si suzeta.
      Este bine sa respectati programul de masa stabilit cu pediatrul iar intre mese sa-i dati ceaiuri, sucuri, lichide cu continut caloric mic.
      Va trebui, deasemenea, inceputa diversificarea, datorita greutatii mari.

      Ștergere
  29. Buna ziua dna Dr
    Va rog sa ma ajutati intr.o prb : baiatul meu in varsta de 1,8 luni azi noapte a avut temperatura de 35.5 grade , i.am luat.o de mai multe ori retal si se mentinea aceeasi temperatura . Precizez ca in camera aveam 27 grade si copilul era cald imbracat initial cu un tricou si pampers ulterior i.am dat pantaloni lungi si t era aceeasi . Ce problema poate fi ? Poate fi eroare de termometru ? desi dim cu aceleasi mi.a aratat o temperatura de 36.2 si mai tarziu 37,2 . Ce ma sfatuiti sa fac ? E ceva grav ?
    Multumesc

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noaptea, in somn, temperatura corpului scade usor, in mod normal.
      Daca copilul este sanatos si vioi, nu este nici o problema. Poate doar precizia termometrului.

      Ștergere
  30. buna seara! am o fetita de 6 luni jumate ,are 6,900 kg si 69cm. este alimentata 90% cu lapte praf doar noaptea mananca la san, in timpul zilei foarte putin inainte de biberon.am inceput diversificarea de ceva timp iar mesele noastre sunt:
    6:00 120/150 ml lapte
    9:00 o masa de fructe cu biscuiti sau branzica dulce,
    11:30/12 120 ml lapte
    14:00 supa crema legume
    17:00 sau 18:00 120 lapte
    22:00 120 ml lapte
    3:00 lapte foarte putin la san
    cred ca ea bea foarte putin lapte pentru varsta ei si nu accepta nici un fel de lichid, nici apa nici ceai.e nevoie sa mai introduc o gustare in alimentatie? poate asa o sa aibe nevoie de lichide...sau sa incerc vreun anume suc de fructe?ce ma sfatuiti?
    multumesc

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu accepta alt lichid inseamna ca nu ii este sete.
      Trebuie introdusa o gustare care sa inlocuiasca treptat laptele de la 17.00.
      La pranz se vor da legume (plus carnita) pasate. Supa nu este prea nutritiva.

      Ștergere
  31. Buna ziua ,am un baietel de 7 saptamani ,s-a nascut cu 3120g si il alimentez exclusiv cu lapte praf..in prezent avem 4930 si 57,5 cm.Cum vi se pare ca si greutate?mancam de 4 mese pe zi si una noaptea 120=135 ml la masa.Ar fii cazul sa ii introduc ceai?Daca da cu imi recomandati si ce anume?Multumesc

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este buna cresterea in greutate.
      Nu este necesar ceaiul.

      Ștergere
  32. Buna ziua.Am si eu un baietel de 8 luni jumatate si vreau sa va adresez doua intrebari.Pana la 6 luni a mancat doar san si apoi am inceput diversificarea,mananca foarte bine,dar eu nu prea mai am lapte si nu ii dau decat dimineata pe la ora 7 si seara dupa ce mananca cereale dar nu am mai mult de 50-60 ml lapte(i-am facut proba suptului).Nu vrea lapte praf sub nici o forma,am incercat Hipp,Nan,Topfer.El mananca si branzica de vaci,iaurt iar cerealele le fac cu lapte praf(asa il mananca).Eu stiu ca trebuie sa bea mai mult lapte dar nu am ce sa-i fac.E bine daca suge asa putin?Cu ce ii dau eu intr-o zi lactate ii acopera necesarul? A doua intrebare .Sta in fundulet foarte bine,dar l-am pus noi nu s-a ridicat el.Sta pe burta,se rostogoleste de pe o parte pe alta dar nu se tareste si nici nu merge in patru labe. Am fost la neurolog si a spus ca este dezvoltat din punct de vedere motor cam pe la 6 luni jumatate. Ne-a recomandat sa facem recuperare dar a spus ca nu este neaparat nevoie,pt ca nu vor fi probleme de mers sau altceva dar ca nu ne strica cateva exercitii. Si un tratament cu Tonilin.Eu nu sunt impacata deloc cu acest tratament cu aminoacizi.Ce parere aveti?Sa las copilul sa se dezvolte singur sau sa facem exercitii?(metoda Vojda).CE parere aveti de tratamentul cu Tonilin? Va multumesc!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa insistati cu laptele praf. Il va accepta pana la urma.

      Nu stiu ce preparat este Tonilin.

      Ștergere
  33. Buna ziua
    Pentru un bebe de 6 luni care a inceput diversificarea de curand si serveste pentru moment doar masa de piure de legume de la ora 15.00 restul de 3 mese fiind doar lape formula si care intampina probleme cu scaunul (in sensul ca se constipa cred de la morcov)cu ce fructe ne recomandati sa incepem pentru reglarea tranzitului? Ceai sau apa...nu accepta (tipic)bebelusilor de varsta aceasta...Uneori reusesc sa-i dau noapte cand se trezeste uneori. Va multumesc!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Perele sunt utile in ameliorarea constipatiei. Puteti sa incepeti cu ele.

      Ștergere
  34. am un bebe de 7 luni jumatate si bea foarte putina apa,20-30ml/zi,in schimb bea 80 ml suc,piureul de legume il fac mai apos si mai are si sânul,laptele continand si apa,e vreo problema ca nu bea apa?..

    RăspundeţiȘtergere
  35. buna ziua,am o fetita de 4luni si o saptamana,o alimentez la piept ,dar de aproximativ o luna am inceput sa-i dau cate o bucatica de banana zilnic si de vreo doua saptamani mar si para dar nu vrea sa manance refuza mancarea plangand pana primeste sanul,si ceaiul de asemenea il refuza,as vrea sa-i dau piept pana la 6 luni,are in jur de 5800g,as vrea sa stiu daca greutatea este normala pt varsta ei si pot sa-i dau doar piept pana la 6 luni fara alte suplimentari,s-a nascut de 3 kg

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recomandarile actuale sunt pentru alaptare exclusiva pana la 6 luni. Asta inseamna doar lapte si nimic altceva (mancare, apa, ceaiuri).
      Asadar este inidcat s-o alaptati la cerere (nu dupa un program) pana la 6 luni. Dupa 6 luni puteti incepe diversificarea.

      Ștergere
  36. Va multumesc m-am mai linistit o sa-i dau doar piept pana la 6 luni,insa mai am o problema in care v-as ruga sa ma ajutati si anume daca pot sa-i administrez Probiotics si cat anume,medicul nostru zice ca nu exista leac pt colici si sa am rabdare ca vor trece insa nu o pot lasa asa pt ca nu poate dormi durerea luand-o din somn ,motiv pt care este foarte agitata,am incercat alte siropuri si ceaiuri pt colici insa fara rezultat.

    RăspundeţiȘtergere
  37. Am uitat sa mentionez ca tin un regim alimentar foarte strict tocmai pt a nu-i provoca balonarea din alimentele consumate de mine insa si asa tot are crampe si da gaze foarte multe si as vrea sa stiu daca acest regim alimentar chiar isi are rostul pt ca nu am observat nici o ameliorare a durerilor indiferent de ce as manca.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puteti sa-i administrati probiotice, doza depinde de produsul pe care il cumparati, e specificat in prospect.

      Regimul drastic nu mai este recomandat pentru mamele care alapteaza tocmai din cauza ca nu influenteaza vizibil colicile. Asadar, puteti manca normal, ce doriti.

      Ștergere
  38. VA MULTUMESC PT INFORMATII.

    RăspundeţiȘtergere
  39. Buna ziua, am o fetita de 8 luni care refuza orice fel de lichede si bea doar san. Am incercat cu lingurita sa-i dau apa sau ceai si nu vrea ba mai mult se ineaca si apoi ma refuza si plange. De mancat mananca dimineata fructe cu cereale sau fara cereale, dupa amiaza pireu de legume cu carnita de pui sau ficatel si seara iaurt cu branzica. Am incercat si cu diverse biberoane sau cani speciale si nu face decat sa mestece tetinele si ata. Ce pot face, va rog sa ma ajutati!
    Multumesc!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puteti sa incercati sa-i oferiti lapte muls cu biberonul, lingurita sau cana pana se obisnuieste cu acestea.

      Ștergere
  40. Buna ziua,fetita mea are 6 luni si jumatate.Pana acum a mancat Nan HA1,cand a implinit 6 luni,am trecut pe HA2,pe care nu l-a mancat bine.L-am schimbat cu Nan 2,a mancat prima cutie bine si acum nu-l mai bea decat cu cereale,gol foarte putin. Ce sa fac,sa-l schimb si pe asta?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca copilul il refuza in lipsa altor probleme (eruptie dentara, raceli, etc) atunci va trebui sa incercati alte marci pana gasiti un lapte pe care il bea.

      Ștergere
  41. BUNA SEARA! AM UN BAIETEL DE 11 LUNI SI AM SI EU 2 INTREBARI LA D-STRA CARE MA FRAMINTA TARE... BAIETELUL MEU NU VREA SA BEA APA, MANINCA NUMAI PIEPT SI ZIUA SI NOAPTEA...CUM SA-L FAC SA VREA SA BEA CEVA LICHIDE SAU APA SAU CEAI... SI NOAPTEA E NELINISTIT SE SCOALA DE 5-6 ORI PE NOAPTE SI DACA NU-I DAU SIN PLINGE... MI SE PARE CA MANINCA PREA MULT NOAPTEA... E NORMAL ASA CEVA?

    RăspundeţiȘtergere
  42. Buna seara! am un beietel de 7 luni alaptat, de o luna am inceput diversificarea si merge tare rau. Nu vrea nimic din ceea ce-i dau. Sunt zile in care papa doar masa de dimineata (mar copt, suc de morcov, avocado, portocala)40-60ml. La masa de pranz nimic, idiferent de ce amestec fac(cu sau fara fructe). Nu deschide gura si plange cat poate. Nici lapte praf(Humana, Nan, Milumil)nu vrea la fel cu ceaiul. Dati-mi un sfat.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranta ca va manca la un moment dat.
      Trebuie sa incercati mai multe variante, fie sa modificati ora la care ii dati mancarea sau sa schimbati meniul.
      Ideal este ca cel mic sa fie vesel, bine-dispus si sa nu-i fie extrem de foame atunci cand ii oferiti masa de pranz. Daca este iritat (de foame sau din alte motive) va dori doar san.
      Laptele praf se poate incerca la mesele de noapte cand copilul este mai putin alert.

      Ștergere
  43. Buna seara! am un baietel de o luna si am primit ca tratament pt reflux gastro intestinal ranitidina tablete cate o tableta dizolvata in glucoza . dar ranitidina din ce am citit nu e recomandata pt copii sub 10 ani. as dori un sfat. va multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  44. Sunt mama unui baietel de 6 luni si 1 sapt alimentat la san. Am inceput diversificarea la recomandarea pediatrului la 5 luni si 3 sapt. Mananca dimineata lapte san, 10- fructe cu branza calcica, 14- supa crema legume(urmeaza carnita in cateva zile), si in continuare san din 2 in 2 ore pana a doua zi (inclusiv noaptea). Simt ca ma lasa puterile. Credeam ca odata cu diversificarea se vor reduce mesele de noapte insa m-am inselat. Cum sa fac sa scap de aceasta teroare?Cerealele nu mi-au fost recomandate pt ca a luat bine in greutate (8,5 kg), si nici nu stiu cu ce tip de lapte sa le administrez. Mentionez ca peste o luna sunt nevoita sa ma intorc la munk si programul nu-mi permite sa ma intorc seara la copilul meu sa-l mai pot alapta.Ce ma sfatuiti?Introduc cereale cu lapte praf dimineata si seara?Copilul va sta la bunici.Cu siguranta nu sunteti de acord cu laptele de vaca (de tara)de la aceasta varsta (7 luni). Doresc sa va asigur de utilitatea acestui site. Sunteti de mare ajutor mamicilor care se confrunta cu nenumarate probleme zilnic.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cazul in care nu veti mai fi langa copil ca sa-l alaptati exista doua variante.
      Fie va mulgeti cand sunteti acasa si copilul va primi laptele dumneavoastra cu biberonul atunci cand lipsiti.
      Fie introduceti laptele praf la mesele la care stiti ca nu veti mai fi acasa.
      Cerealele nu sunt recomandate de doua ori pe zi la un copil cu greutate mare. O data pe zi sunt suficiente.

      Ștergere
  45. Buna ziua.Am un baietel de 5 luni si trei sapt si am inceput diversificarea acum o lunacu masa de ora 10 cu suc de morcovi si mar ras si acum o sapt si cu pireu de legume la ora 14.Am adaugat pe rand morcov,telinba,pastarnac,ardei ,ceapa,dovlecel si cateva pic ulei masline.E ok?.Intrebarea mea este ce cantitate trebuie sa pape baietelul din aceste piureuri de fructe si legume ca sa pot inlocui masa de lapte la care papa 180 ml lapte praf?
    Si va rog sa mi spuneti ce fel de apa sa i dau bebelusului sa bea si in ce cant?Multumesc.

    RăspundeţiȘtergere
  46. Buna ziua. Am un baietel de 10 luni care a fost alaptat exclusiv la san. Am inceput diversificarea la 6 luni. Mentionez ca noaptea suge de 3 ori si ziua de 2. Problema e ca avem 5 dinti si mi-a terfelit sanii in ultimele doua saptamani. As vrea sa il intarc dar refuza orice fel de lapte praf. Sunt disperata pentru ca am niste dureri ingrozitoare de sani. Va rog sa ma sfatuiti.

    Multumesc. O zi buna.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incercati sa-i dati laptele praf la mesele de noapte cand este mai adormit. In acest fel cresc sansele sa-l accepte. Va trebui sa aveti rabdare pentru ca e ceva firesc ca bebelusul care a supt la san sa fie refractar la laptele praf.
      Peste zi puteti sa va mulgeti si sa-i dati laptele dvs cu biberonul, pana se vindeca sanul.

      Ștergere
  47. Buna ziua.Baietelul meu are 2 luni si 12 zile si de o saptamana a inceput sa aiba diaree cam de 2 ori pe zi.Timp de 1 luna iesea cu scaunul normal,dar iesea 1 data la 2-3 zile,iar acum asa cum v-am spus are diaree.Il hranesc cu san si completare ii dau Milupa M.,de vreo 3 zile nu mananca decat 150 ml lapte praf si san,iar inainte manca in jur de 400 ml lapte praf si san.Este grav cu diareea asa de 2 ori pe zi?Nu i-am dat deloc ceai sau apa.Ar trebui?Daca da,cata apa sau ceai si ce fel?Va rog din suflet sa-mi raspundeti.Multumesc mult.

    RăspundeţiȘtergere
  48. In legatura cu baietelul de 2 luni si 12 zile am uitat sa va spun ca are un ganglion nedureros de la vaccinul BCG.

    RăspundeţiȘtergere
  49. buna ziua bebele meu de 1 an si 6 luni be mul ceai ziua (aprox.1.5 l) si nu mananca aproape deloc numai iaurturi.Noaptea bea aproape 1l de lapte si 0.5l ceai.Ce pot sa ii fac ca sa manance mancare?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In primul rand trebuie sa reduceti drastic cantitatea de ceai pe care i-o oferiti. Daca bea atat de mult, este normal sa refuze mancarea.

      Ștergere
  50. Buna ziua. Fetita mea (la 1 an are greutatea de 9,4 kg) refuza mancarea solida ,in schimb lapte bea.Niciodata nu a fost o mancacioasa dar parca tot mai rau mananca. De curand am trecut de la lapte formula la cel de vaca si nu am intampinat dificultati. Imi fac probleme ca nu ia in greutate.
    Noaptea se trezeste de 4-5 ori plangand . De-abia reusesc sa o adorm leganata in brate ca iar se trezeste. Ziua se joaca si e vioaie.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este bine sa consultati un pediatru care sa evalueze copilul si sa va invete cum sa o faceti sa manance solid. La 1 an, laptele nu mai este suficient cresterii.

      Ștergere
  51. Buna seara!Am si eu un baietel de 1 an si nu stiu ce sa ii mai dau sa manance...el mananca f bine dar parca m-am plictisit eu de aceeasi mancare pe care o mananca zilnic de ceva vreme.Dimineata cand se trezeste (pe la 8) bea 180ml de lapte,pe la 10,30 mananca o banana cu branzica de vaci sau branza calcica(miez de lapte de la delaco), la 14,30 piure de legume cu carne sau ficat sau peste, la 18,30 iaurt cu mar,para,banana(amestecate sau separat) cu 3 biscuiti sau cu cereale,la 21-21,30 lapte(210 ml). E bine cum mananca? Nu prea vrea sa manance daca pasez mai mare bucatile asa ca le fac in continuare la blender.Cum sa il invat sa manance bucati mai mari?Adevarul este ca si mie imi e f frica sa nu se inece?Si inca o intrebare mai am:daca ii dau galbenus de ou cu fructe dimineata ii mai pot da in ziua aceea carne la pranz?Multumesc frumos!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa 1 an, copilul poate sa manance cam tot ceea ce mananca si adultii. Desigur, cu conditia ca aceste alimente sa fie sanatoase. Asadar puteti sa-i variati alimentatia cum doriti.

      Ștergere
  52. Buna seara.Am o fetita de 3 luni si de 4 zile are scaunele moi,putin cleioase si cu "bilute".Ma ingrijoreaza ca are scaune imediat dupa ce papa lapticul(doar lapte praf) sau chiar in timp ce o hranesc.Am consultat medicul pediatru si mi-a spus ca e normal,ca se mai curata intestinele.mi-a spus sa-i impart un plic de Hidrasec in doua si sa-i dau cate jumatate in 2 zile consecutiv.Si sa-i mai fac suc de mar si morcov in care sa-i pun un capat de banana.suc nu i-am facut inca pentru ca avea dureri de burtica.acum nu mai are dureri dar nu s-au reglat scaunele.Are cam 8 in 24h.ce as putea sa-i dau ca se vindece?mentionez ca am inceput supliment de fier de la inceputul lunii(3pic.de 3ori/zi).Sa fie oare de la fier?E normal sa manance cate 90 gr de lapte la o masa? Mananca cam 5 mese pe zi dar cateodata papa numai cate 50 gr.nu am mai cantarit-o de vreo 2 sapt cand avea 4,6kg.e normal pt varsta ei?Va rog din suflet sa-mi dati un sfat cat mai repede posibil.

    RăspundeţiȘtergere
  53. Buna ziua,

    Am un baietel de 6 luni jumatate , am inceput diversificarea de pe la 5 luni, este alaptat exclusiv la san, are o greutate de 10 kg , dar avem o problema nu prea iese cu scaunul ultima oara a iesit cam la 4-5 zile dar cu supozitor ...o cauza ar putea fi sa consume lichide prea putine???eu ii dau ceai, suc de portocale, compot, alternez, nu toate in aceeasi zi, desi nu pot spune ca bea vai de mine, maxim 50 ml toata ziua si asta nu chiar in fiecare zi.Am vorbit si cu pediatra dar dansa mi-a zis sa-i reglez scaunele prin alimentatie cu multe fibre, mi-e teama sa-i tot dau mancare daca nu iese afara , san mananca bine chiar si noaptea.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca alimentatia lui este predeominant lapte de mama, este normal ca scaunele sa fie putine si rare.
      Atentie la diversificare si la hiper-alimentatie, greutatea copilului fiind cam mare pentru varsta.

      Ștergere
  54. Buna seara. Am o fetita de 7 luni jumatate s-a nascut de 3 kg si acum are 7,200kg,mananca ranza calcica,ficat,piure de legume si cereale si e alaptata exclusiv ,as vrea va rog sa-mi spuneti ce cantitate de mancare ar trebui sa consume si cate mese pe zi,si bea doar cateva lingurite de ceai sau zeama de compot dar foarte rar nu vrea apa si suge foarte des. Mananca doua mese pe zi cam o cescuta de cafea plina e suficient?
    dar greutatea e normala pt varsta sa?
    si daca nu vrea sa consume lichide e o problema sau pieptul ii tine si de sete si o hridateaza?
    Si noaptea se trezeste cam la o ora doua si suge,vreau sa stiu va rog daca e alimentata corect sau trebuie sa insist sa manance mai mult si sa-i dau mai putin sa suga,am inceput diversificarea de la 6 luni

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate, timpul nu-mi permite sa ofer raspunsuri atat de ample. Este bine sa discutati toate aceste lucruri direct cu pediatrul copilului.

      Ștergere
  55. Buna ziua!! Am un baietel de 4 luni si are 7400g, ii dau san si completare, lapte antiregurciare. De azi am inceput sa introducem cereale fara gluten si saptamana viitoare piureul de fructe(asa ne a sfatuit pediatra)
    Pana acum nu i am dat ceai deloc, dupa ce ii dau cereale, sau piure de fructe trebuie sa ii dau ceai? sau san? Mentionez ca are reflux gasrtroesofagian si cand avea o luna am vrut sa i dau ceai anticolici si pediatra mi a zis sa nu ii dau deoarece va vomita tot mai mult. Multumesc

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca copilului ii este inca foame dupa ce mancat masa de diversificare, se va oferi sanul, in completare. Ceaiul nu are cum sa sature un copil inca infometat.

      Ștergere
  56. BUNA ZIUA ,AS DORI SA VA INTREB DACA E BINE SA-I DAU UNUI COPIL DE 7 LUNI CARE A INCEPUT DIVERSIFICAREA LA 6 LUNI BUCATELE DE PAINE SAU TURTITA FACUTA IN CASA,ESTE BINE SAU II FACE RAU?

    RăspundeţiȘtergere
  57. Buna ziua,am un bebe de 10luni si nu prea bea apa decat maxim 100ml pe zi.Mentionez ca are urm.program 8-lapte san,11-fructe,14-piure cu carne,18-iaurt cu bisc.sau branza cu iaurt,21-lapte san si noaptea de 3-4 ori san.Mai bea la pranz cam 50ml supa dar nu zilnic si pare ca ii este de ajuns,nu pare sa fie insetat.credeti ca e bine?si cate fructe pe zi trebuie sa consume?multumesc!

    RăspundeţiȘtergere
  58. buna ziua am un baietel de 1 an si 8 luni si 11,5 kg.de cateva saptamani refuza orice fel de mancare gatita.noapte bea 1l de lapte.Ziua mananca cereale cu lapte, omleta,cartofi prajiti,iaurt cu biscuiti,ou ochi.Nu toate intr-o zi.Stiu ca nu este deloc sanatos ce mananca dar nu stiu ce sa ii dau fiindca refuza supele ,legumele sau orice fel de mancare care altadata ii placea.Azi am observat ca ii da un canin si gingia este dureroasa la atingere.Se poate sa fie mai mofturos din cauza caninilor si sa o tina tot asa pana ii vor iesi?Va rog sa imi raspundeti sunt disperata.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine sa aveti rabdare pana cand trece perioada de eruptie a dintilor. Aceasta este mai dificila si copilul are capricii alimentare.
      Faptul ca copilul refuza alimentele sanatoase nu este o scuza pentru a-i oferi grasimi si prajeli.

      Ștergere
  59. Buna ziua!
    Avem un bebelus de 10 zile s cca 3800-3900... Mananca doar lapte praf Nan 1 si nu se satura aproape niciodata din 120 ml...si uneori mai vrea si dupa 150 ml... Exista riscuri daca ii dam mereu atat sau daca ii dam prea mult? Asteptam raspunsul Dvs. Cu respect Bogdan.

    RăspundeţiȘtergere
  60. Buna ziua. am un bebelusa de 4 luni si o saptamana si a fost putin racita dupa botez. acum ii mai curge putin nasucul, dar pentru raceala i-am administrat intr-o zi 1,5 ml de nurofen pt copii. in acea seara a vomat si de atunci a inceput sa aiba respiratia oarecum neregulata. respira de 35-45 de ori pe minut atunci cand doarme sau este linistita numai ca a inceput sa aiba episoade cand isi tine efectiv respiratia pana in 10 secunde, mai ales atunci cand sta culcata pe spate. este motiv de ingrijorare? multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  61. Buna ziua. Am o fetita de 6 luni jumate si am fost cu ea la medicul pediatru si a zis ca nu prea este hidratata( concluzia aceasta a reiesit dupa ce s-a uitat fontanela ei ). Eu de la cateva zile am incercat sa-i dau ceai, ceai indulcit un pic si nu a acceptat sub nici o forma. Acum dupa ce mi-a zis ca e putin deshidratata am incercat cu apa si acelasi rezultat. Diversificarea am inceput-o la 4 luni si un pic, iar acum dimineata pe la ora 8 mananca 150 lapte, la 10 mar cu biscuite apoi mai vrea 60 de lapte, piureul de legume cu carnita de pui la ora 12 jumate-13 urmat de 90 lapte, in jur de ora 16 o masa de 150 ml lapte, ora 19- cereale si la 21.30-22.00 o alta masa de lapte. La varsta ei are 8 kg si pot sa zic ca e mancacioasa. Daca vreau sa o aman un pic cu masa ma cearta si apoi se apuca de urlat de ma aude toata scara. Deci cum as putea sa o hidratez mai mult ca nu mai stiu? Va multumesc

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua,
      Nu sunt de specialitate insa si eu m-am confruntat cu dilema daca bea suficient.din ce scrieti bea ceava lapte si atat fructele cat si leegumele contin apa. Fetita mea are 9 luni si jumatate si mananca aproximativ cam ca a dvs plus o masa de lapte noaptea si cam jumatate de biberon de apa pe zi. Insisttati cu apa din cand in cand cand vi se pare ca s-a incalzit sau s-a jucat mult mult la inceput si intr-un finalfinal va bea gurite mici.daca este deshidratata va avea si gra uscata cu saliva gen pastoasa si buzele si pielea uscata.
      Probla mea ar fi daca citeste si doamna doctor cum sa fac sa manance lapte doar dimineata si seara si in rest mesele fara lapte formula pentru ca fructele si legumele, btanzica le mananca pe post de aperitiv inainte de lapte si doar cateva lingurite mai mult ca sa ne faca plac. Altfel daca nu-i dam lapte plange f tare si evident ca nu se satura din cateva lingurite . Am incercat sa ii dau si cand ii era foame si cand nu ii era.are 6 dinti si musca tot ce prinde si se freaca pe gingii. Cand ii este prea foame refuza orice in afara de lapte si cand nu ii este nici nu se uita.saptamana trecuta a fost diagnosticata cu pojarel si rosu in gat si de atunci abia se mai atinge de solide desi am urmat tratamentul si se vede vizibil ca este mult mai bine. Va multumesc si imi cer scuze daca am postat unde nu trebuia.

      Ștergere
  62. Buna ziua.am un baietel de 4 luni,nascut prematur,care mananca 1000ml lapte formula in 24 de ore.este normal?

    RăspundeţiȘtergere
  63. Buna ziua,
    Cum pot sa hidratez pe canicula un bebe de 3 luni alaptat mixt,fara sa ii stric programul de masa la 3 ore?ca poate i se face sete mai des
    ....
    Multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  64. buna ziua! cum putem scapa de rotavirus? bebe are 1 an si 7 luni. i a iesit la analiza sc campilobacter si rotavirus;pediatrul ne a dat ciprinol de0,250! are si gingiile umflate,nu are pofta de mancare si mai face scaune moi!

    RăspundeţiȘtergere
  65. Buna ziua!Am si eu o nelamurile daca ma puteti ajuta.Am o fetita de 4 luni si 2 saptamani,si de cateva zile regurgiteaza un lichid transparent,si inainte mai regurgita uneori lichid transparent..dar acum pare sa fie mai des si o face dupa o ora sau doua dupa ce a papat,sa fie lichid gastric?Am alaptat-o exclusiv la san pana la 3 luni jumate si de ceva timp am trecut pe lapte praf.Va multumesc anticipat!

    RăspundeţiȘtergere
  66. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundeţiȘtergere
  67. Buna ziua am un baietel de 2 ani si nu vrea sa manance mananca ff putin ciorba sau painica goala in schimb bea multa apa si face scaune moi i-am facut analize si sunt toate ok dar pe mine ma ingrijoreaza ca nu vrea sa manance si nu stiu ce sa fac sa il fac sa manance astept ras dvs va multumesc..

    RăspundeţiȘtergere
  68. buna ziua,am si eu o intrebare si sper sa imi rasp...am o fetita de 7 luni si nu prea bea apa,dar ii dau compot de fructe,mere,pere si nectarina,bea si 200 ml in 24 de ore daca ii dau,dar nu stiu daca este chiar ok sa-i dau compot?dvs ce spuneti,va multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  69. Buna ziua, am si eu o intrebare...am o fetita de 1an si 5luni si noaptea se trezeste sa manance lapte cam de 3-4 ori .ce imi recomandati sa fac k sa nu mai manance noaptea.

    RăspundeţiȘtergere
  70. Buna ziua! Am o fetita de aproape 4 ani si inca bea lapte la biberon,si mancare foarte putina,sunt zile in care nu mananca apsolut nimic. Este foarte incapatanata,si de bebelus scotea mancarea afara cu limba! Este foarte pretentioasa la mancare,este groaznic cu ea! Intrebarea este: se poate imbolnavi daca v-a continua tot asa cu laptele,si foarte putina mancare?!

    RăspundeţiȘtergere
  71. am o fetita de 1 an si jumatate si bea cam 2 litri de apa pe zi. Este prea mult ?

    RăspundeţiȘtergere
  72. buna ziua , am un baietel de 1 an si 2 luni si bea apa noaptea cam 400ml se trezeste aproape din ora in ora si nu adoarme la loc daca nu i dau biberonul cu apa , ceai sau lapte; de obicei ii dau apa sau ceai , ce pot face sa doarma si el macar de la ora 10 seara cand adoarme pana la 3 sau 4 dimineata, are pana acum 4 dinti jos si 4 sus iar de prin septembrie are gingia unflata in partea stanga jos dar nici un semn , multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  73. Eu am o ferita de 5 ani si jumatate.sambata dimineata s-a trezit cu dureri de burta in jurul buricului iar noaptea a vomitat de 2 ori un lichid transparent (mancare nu are ce ,pt ca nu mananca,doar foarte Putin).duminica am fost la medicul de Garda spunandu-mi ca nu trebuie SA imi fac griji poate fi o influenza intestinala si sa ii dai tachipirina pe baza de paracetamol.pt dureri de burta.a continuat sa aiba dureri chiar daca i-am dar tachipirina si a vomitat inca o data.luni dupa-amiaza am fost la pediatrul ei zicandu-mi prima data ca poate e constipata(cu ce sa fie con stipata daca ea de vineri seara nu a mai mancat decat foarte putin,adica la pranz 2-3 bucatele mici de carne iar seara cateva paste).mi-a dat miste picaturi pt a nu mai vomita.marti pot spune ca a stat mai bine,a mancar un pic mai mult s-a jucat iar miercuri a inceput iar ca nu poate manca o doare burta si a vomitat .ce pot sa fac??????

    RăspundeţiȘtergere
  74. Febra pana acum nu facut,sambata dimineata avrea 37,2 in test sub 37(36,2 sau 36,5)

    RăspundeţiȘtergere
  75. am un baietel de 5 luni si la 4 luni am inceput diversificarea,inca mananca san si 3 mese pe zi,ar trebui sa,i introduc si ceai sau apa?

    RăspundeţiȘtergere
  76. Am un baietel de 1 an si 4 luni care nu vrea sa manance nici un fel de mancare nepasata. mai rotaie cate un biscuite. precizez ca are doar 4 dintisori. va rog sa ma sfatuiti cum sa-l conving. daca il forrtez isi face sila si vomita, este prematur.are 9.800 kg, nascut cu 1.500 kg. daca ii pun bucatele in fata nu le mananca, doar se joaca cu ele, cu lingurita la fel, nu o duce la gurita. multumesc

    RăspundeţiȘtergere
  77. Buna ziua,am o fetita de 1 an si 10 luni care bea foarte multa apa, atat ziua cat si noaptea(se scoala si de trei ori pe noapte sa bea apa).de mancat nu mananca cine stie ce,dar nici nu a fost o mare mancacioasa vreodata.oare este normal sa bea si 2l de apa pe zi in contextul in care ea inca bea 500-600 ml de lapte+supe/ciorbe+suc/compot de fructe?

    RăspundeţiȘtergere
  78. Am o fetita de sase luni jumatate cintareste 6300 mananca f putin nu i place lapte praf ,ce pot fc??

    RăspundeţiȘtergere
  79. ¿Es su hijo demasiado terco y él o ella desean obedecer siempre you.then visítenos en drabuspellshrine@gmail.com

    RăspundeţiȘtergere